Protestele NU guvernează țara! Unificarea dreptei, singura șansă a opoziției în fața PSD pe termen lung
Protestatarii din Piata Victoriei au luat pentru o vreme locul opozitiei sau, mai corect spus, au completat in mod eficient actiunile ei, dar piata nu poate deveni nici partid, cum utopic isi imagineaza unii, nici nu poate guverna, oricat de legitime ar fi cerintele ei, avertizează Dan Tăpălagă pe HotNews.ro . In situatii extreme, strada este singura forma de manifestare capabila sa opreasca un dezastru, cand toate celelalte mecanisme de control democratic se dovedesc insuficiente. Insa protestul nu trebuie fetisizat, considerat solutia universala la orice tip de criza. Protestul trebuie sa ramana ultima solutie, gestul disperat, expresia unei urgente, altfel se va banaliza rapid. Prin uzura, isi pierde forta si sensul.
Protestele din Romania, cele mai mari de dupa caderea comunismului, si-au atins cu brio obiectivul de etapa: oprirea unor modificari cu dedicatie la Codul Penal si Procedura Penala. Apoi, acest NU hotarat spus legalizarii furtului si acceptarii coruptiei ca mod de viata a stopat temporar planurile PSD de a lua sub control justitia, de a-i taia puterile in beneficiul penalilor din partid. Chiar mai mult, acest “rezist” proclamat cu incapatanare reprezinta o revolutie in mentalitatea romanilor, cunoscuti mai degraba ca defetisiti si resemnati.
Admirabila rezistenta protestatarilor, ingeniozitatea si creativitatea strazii, insa de acum miscarea lor risca sa se transforme intr-o moda, iar mesajul sa piarda din consistenta. Rolul strazii s-a incheiat pentru moment, dar presimt ca vom mai avea nevoie de forta ei si e bine sa nu-si epuizeze acum toate resursele.
Dar sa nu uitam de cealalta forta: Opozitia. PNL trebuie reformat din temelii, USR organizat in tara, iar in final unificate cele doua partide. Daca nu realizeaza ca au nici o sansa in fata PSD daca raman divizati, cele doua partide mai stau un ciclu – doua in opozitie. Iar discutia despre unificare trebuia inceputa ieri, astazi e deja putin tarziu. Procesul unificarii este dificil, extrem de lent si cu multe idiosincrazii si asperitati care se cer armonizate si nivelate. Nu se poate realiza de azi pe maine, nici intr-un an sau doi.
Imi amintesc bine cum lui Valeriu Stoica i-au luat ani sa convinga liderii din PNL-ul si PD-ul anilor 2000 ca singura lor sansa in fata unui PSD atotputernic si fara rival ramane unificarea sub forma unei mari aliante. Situatia de atunci seamana in multe privinte cu cea de astazi: PSD a cucerit o buna parte din electorat (sa-i zicem de stanga, bugetari, asistati etc), in timp ce USR si PNL n-au convins cealalta parte din electorat cu oferta lor, chiar daca partidul lui Nicusor Dan a facut o figura frumoasa pentru un nou intrat pe scena politica. Vom ajunge la aceleasi rezultate peste cativa ani daca PNL si USR se vor canibaliza pe dreapta, iar din competitia lor va profita PSD.
Poate vi se pare putin prematura dezbaterea si intr-un fel este, cata vreme liberalii isi vor alege noua conducere abia prin iunie, si nici useristii nu s-au clarificat ideologic. In realitate, nu mi se pare deloc prea devreme, ci chiar intarziata deoarece peste doi ani jumate vom avea europarlamentare, iar peste mai putin de trei alegeri prezidentiale. Repet, daca opozitia nu constientizeaza de pe acum ca singura sansa pe termen lung e unificarea si nu trage in aceasta directie, nu se va putea face mare lucru pe ultima suta.
Ma tem insa ca altele sunt calculele si prioritatile celor doua partide in acest moment. USR, de la inaltimea ametitoare a celor 9 procente luate la ultimele alegeri se uita la cele 20 de procente ale PNL, sperand sa muste cat mai mult din ele. Intr-un fel pe buna dreptate, deoarece liberalii par a fi intr-o continua degringolada, autosuficienti si extrem de slabi in opozitie. In timpul protestelor de strada s-a vazut clar diferenta intre prospetimea si curajul celor de la USR in antiteza cu oboseala si complicitatea tacita a liberalilor. Pana la urma, de OUG 13 ar fi profitat inclusiv primarii PNL.
Apoi, fuziunea dintre vechiul PDL si vechiul PNL nu s-a desavarsit nici la doi ani de la formalizare. Inca se intalnesc seaparat, pedelistii cu ai lor, liberalii cu ai lor, taberele n-au incredere una in cealalta. Cum s-ar putea concentra acum pe coabitarea cu un al treilea partid, din moment ce PNL inca nu a digerat fuziunea?
Am auzit apoi destui liberali vorbind cu dispret de “hipsterii” de la USR, ridiculizati pentru unele stangacii sau lipsa de experienta. Unificarea dreptei va esua din start daca PNL se va raporta de pe pozitii de superioritate la noul partid sau daca oamenii lui Nicusor Dan vor continua sa propage mesajul nivelator “PSD, PNL = aceeasi mizerie”. Nu sunt aceeasi mizerie, diferentele exista, chiar daca sunt minore. Liberalii au facut eforturi vizibile de a-si indeparta penalii, in timp ce PSD defileaza la varful partidului cu un condamnat.
Cat despre PMP, nu e clar cu cine vrea sa se unifice, avand in vedere cum cocheteaza Traian Basescu cu Dragnea si Tariceanu in Parlament, precum si colaborarea pe subiectul Justitiei, insa de acolo pot fi recuperati oameni de calitate individual. La fel si din ALDE, partid in care stilul lui Tariceanu a indepartat suficienti oameni ce ar putea fi atrasi intr-un proiect de unificare a dreptei.
Insa cea mai mare problema cu care se confrunta atat PNL, cat si USR este de lidership. Candidatii care se anunta azi la sefia liberalilor tarasc toti dupa ei un trecut politic vulnerabil (Orban, Predoiu, Motreanu etc) iar Nicusor Dan, cu toate meritele lui incontestabile de a promova politicieni curati si profesionisti, este departe de a fi vreun mare lider. Prin urmare, cine va chema sub steagul unificarii cele doua partide, fie ca vorbim de o simpla alianta, fie de mai mult? Cine dispune in acest moment de capacitatea de a pune la aceeasi masa doua partide cu obiective, ambitii si profile complet diferite? Cine ar putea juca un rol de mediator, dar si de lider politic capabil sa convinga cele doua partide sa-l urmeze?
Daca raspunsurile nu vin sau intarzie foarte mult, PSD joaca mai departe fara adversar. Si uite asa va trebui sa ne intoarcem la strada, dar asta nu va functiona mereu, la nesfarsit.
