Proteste în Macedonia de Nord faţă de includerea în Constituţie a etnicilor bulgari. Doi poliţişti au fost grav răniţi VIDEO

Proteste în Macedonia de Nord faţă de includerea în Constituţie a etnicilor bulgari. Doi poliţişti au fost grav răniţi VIDEO

Doi dintre poliţiştii solicitaţi la faţa locului au fost grav răniţi, iar 11 manifestanţi au fost reţinuţi. Partidul naţionalist de opoziţie VMRO-DPMNE a invitat la proteste, nemulţumit de concesiile realizate Bulgariei în procesul de aderare la UE.

Bulgaria a împiedicat timp de peste doi ani negocierile cu Skopie pentru aderarea la UE, solicitând ca cei aproximativ 3.500 de bulgari care trăiesc în Macedonia de Nord să fie incluşi în Constituţie, pentru a le fi asigurate drepturile egale.

Dimitar Kovacevksi, prim-ministrul Macedoniei de Nord, i-a spus, marţi, preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, că ţara sa poate încuviinţa aceste concesii.

În prima fază, Bulgaria a avut mai multe cereri, care făceau referire la problemele de limbă şi istorie, potrivit Agerpres . Cu toate acestea, opoziţia naţionalistă nord-macedoneană califică aceste concesii ca fiind inacceptabile.

Conform relatărilor, protestatarii au aruncat cu pietre, petarde, cocteiluri Molotov dar şi cu alte obiecte asupra poliţiştilor şi au pricinuit daune sediului parlamentului şi unor clădiri guvernamentale, ca de pildă Ministerul de Externe.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin