Proteste în Kazahstan: Preşedintele Tokaev susţine că ordinea constituţională a fost "în linii mari restabilită"

Proteste în Kazahstan: Preşedintele Tokaev susţine că ordinea constituţională a fost "în linii mari restabilită"

Preşedintele kazah Kasîm-Jomart Tokaev a declarat vineri că ordinea constituţională a fost "în linii mari restabilită" în această ţară din Asia Centrală, după mai multe zile de proteste fără precedent, informează Reuters şi AFP.

"Forţele de ordine lucrează din greu. Ordinea constituţională a fost în linii mari restabilită în toate regiunile", a declarat preşedintele Kazahstanului într-un comunicat. "Autorităţile locale au situaţia sub control. Însă teroriştii continuă să folosească arme şi să distrugă proprietatea cetăţenilor. De aceea, operaţiunile contrateroriste trebuie continuate până la lichidarea totală a militanţilor", a adăugat el.



Într-un comunicat separat, Ministerul Afacerilor Interne kazah a anunţat că 26 de "criminali înarmaţi au fost lichidaţi" şi peste 3000 dintre ei au fost arestaţi. De asemenea, potrivit ministerului, 18 poliţişti şi membri ai gărzii naţionale au fost ucişi de la declanşarea protestelor.

Cea mai mare ţară din Asia Centrală este zguduită de proteste care au izbucnit duminică în vestul teritoriului după o creştere a preţului gazelor şi s-a extins în capitala economică Almatî, unde demonstraţiile s-au transformat într-o revoltă împotriva puterii, protestatarii intrând în clădiri oficiale.



La solicitarea guvernului kazah, Moscova a trimis militari ca parte a desfăşurării unei "forţe colective de menţinere a păcii" a Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), organism aflat sub controlul Rusiei.

Statele Unite au avertizat joi trupele ruse, care au fost desfăşurate în Kazahstan pentru a sprijini puterea care se confruntă cu revolte, împotriva oricărei încălcări a drepturilor omului sau a oricărei încercări de "preluare a controlului" asupra instituţiilor ţării. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!