Protestatarul Cristian Dide: Voi face o plângere împotriva poliţiştilor care m-au încătuşat

Protestatarul Cristian Dide: Voi face o plângere împotriva poliţiştilor care m-au încătuşat

Cristian Dide, tânărul care a proiectat mesajul #Rezist pe Muzeul de Artă din Capitală vineri seară, cu ocazia Festivalului Spotlight, a anunţat că va face plângere pe numele poliţiştilor care l-au încătuşat.

"Eu am făcut afirmaţii ironice la adresa acelui poliţist. Eu nu am spus că agentul (...) este pedofil, eu i-am spus că îmi este frică de Poliţia Română pentru că am văzut că sunt pedofili. (...) Eu nu am prezentat pericol pentru respectivul agent, astfel încât să necesit încătuşarea. (...) Respectivul agent nu m-a informat nicio secundă de ce este acolo. (...) Nu mi-a justificat legitimarea, deci nu am săvârşit nicio contravenţie", a spus Dide, luni, în faţa Secţiei 3 de Poliţie.

În opinia sa, oamenii legii au comis un abuz, iar el nu ar fi trebuit să fie încătuşat, de aceea a ales să facă plângere împotriva poliţiştilor.

"Nu o să-mi scot certificat medico-legal, pentru că singurul semn pe care îl am este cel de pe faţă, ce nu necesită îngrijiri medicale sau zile de spitalizare şi atunci este doar o procedură administrativă care va îngreuna activitatea procurorilor şi nu are rost să fac acest lucru. În schimb, vom face demersuri astfel încât să ne asigurăm că vor fi traşi la răspundere cei care au acţionat greşit", a mai spus Dide, preşedinte al Asociaţiei 'Evoluţie în Instituţie'.

Legat de prezenţa sa pe terasa blocului de lângă Palatul Regal, el a precizat: "Am vrut să atragem atenţia opiniei publice că atacul împotriva Justiţiei încă nu este finalizat, continuă şi ar fi o prioritate pentru actualul Guvern. Am ales respectivul festival pentru că aveam o adunare foarte mare de oameni".

Cristian Mihai Dide a fost amendat pentru că a refuzat să se legitimeze, a folosit expresii injurioase şi a avut un comportament prin care a tulburat ordinea şi liniştea publică, a informat, luni, Poliţia Capitalei. AGERPRES/(A - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”