Protest uriaș la Bruxelles împotriva austerității
Protest uriaș la Bruxelles împotriva austerității / FOTO: Mediafax
Manifestanții, veniți din toată Europa, cu o mulțime imensă de steaguri roșii, s-au strâns nu departe de clădirile în care se află instituțiile europene.
''Mesajul nostru este simplu, dar este un mesaj pe care responsabilii europeni nu vor să-l audă. Mesajul nostru este că politicile lor de răspuns la criza financiară nu sunt suficiente și, în realitate, au agravat criza economică și socială. Mesajul nostru este că politicile de austeritate nu funcționează'', a explicat secretarul general al CES, Bernadette Segol.
Obiectivul acțiunii sindicale este de ''a oferi o nouă cale Europei, fără austeritate, dar cu investiții puternice, pentru o creștere durabilă și locuri de muncă de calitate'', a declarat la rândul său Emanuela Bonacina, purtătoare de cuvânt a CES, care dorește să facă apel la cetățeni să-i voteze ''pe candidații care vor schimba modul cum este condusă Uniunea Europeană''.
Potrivit sindicatelor europene, peste 26 milioane de europeni nu au un loc de muncă, numărul șomerilor fiind mai mare cu 10 milioane decât în 2008, și în 18 din cele 28 de state membre ale UE salariile reale au scăzut.
''Situația tinerilor este și mai rea: 7,5 milioane de tineri europeni nu lucrează, nu studiază sau nu urmează o pregătire. Sunt numeroși cei cu studii superioare și cei mai întreprinzători care pur și simplu își părăsesc țara de origine pentru a-și căuta de lucru în altă parte'', a subliniat Bernadette Segol, evocând riscul unei ''generații pierdute''.
Mai mulți lideri sindicali europeni vor lua cuvântul la încheierea manifestației.
Sursa: realitatea.net