Protest spontan al personalului CFR SA: peste 30 de trenuri afectate

Protest spontan al personalului CFR SA: peste 30 de trenuri afectate

Circulaţia a peste 30 de trenuri este afectată, ca urmare a unui protest spontan al personalului CFR SA de pe raza regionalelor Iaşi, Bucureşti, Craiova, Galaţi, Cluj, Constanţa, Galaţi, potrivit unui comunicat al CFR Călători remis luni AGERPRES.

"Trenurile afectate până la momentul prezent ca urmare a protestului spontan al personalului CFR SA de pe raza regionalelor Iaşi, Bucureşti, Craiova, Galaţi, Cluj, Constanta, Galaţi: 6002, 6461, 5603, 5401, 1541, 5402, 5461, 5415, 1858, 5411, 1752, 8080, 8202, 8201,1884, 1660 , 1572, 1573, 1541 ,1655, 5014, 5106, 7571, 3085, 4103, 3074, 1734, 1832, 4020, 4451, 4703, 3073, 1831", se menţionează în comunicat.

Conform datelor de la ora 12:30, reprezentanţii CFR Călători precizează că situaţia se află în evoluţie, astfel că poate fi afectată şi circulaţia altor trenuri.


Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO


De asemenea, în comunicat se precizează că protestul spontan feroviar care are loc luni, 20 decembrie 2021, "nu se datorează CFR Călători".

"Este o acţiune sindicală feroviară a angajaţilor de la S.C.R.L. Braşov SA şi a CFR SA, ca urmare a prorogării până la data de 01.01.2023, a legii 195/2020, privind Statutul Personalului Feroviar, legiferată prin OUG 130/17.12.2021", se menţionează în comunicat.

Totodată, CFR Călători precizează că Societatea Comercială de Reparaţii Locomotive C.F.R. - S.C.R.L. Braşov SA este filială a CFR Călători SA, fiind la ora actuală în procedură de insolvenţă care intră sub incidenţa Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă - dosar nr. 4249/62/2014 - termen 19.11.2019.

"Pentru CFR Călători SA, S.C.R.L. Braşov SA este un furnizor de servicii care pe bază contractuală asigură şi realizează mentenanţa curentă, reparaţii planificate şi accidentale ale materialului rulant motor al CFR Călători. Pentru prestaţia efectuată de SCRL către CFR Călători plăţile sunt efectuate la zi, nefiind înregistrate restanţe. Personalul salariat aparţinând SCRL are toate drepturile încasate la zi (salarii, bonuri de masă, etc)", se mai spune în comunicat.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO


Pe raza regionalei Iaşi personalul aparţinând CFR SA a oprit trenurile CFR Călători în staţiile Iaşi, Paşcani, Roman şi Bacău cu semnalul pe culoarea roşie, fiind afectate trenurile 6002, 6461, 5603, 5401, 5432, 1541, 5402, 5461, 5415. De asemenea, acţiunea personalului aparţinând CFR SA afectează circulaţia trenurilor şi pe raza regionalelor Bucureşti, Craiova, Galaţi, Cluj, Constanta, Galaţi.

Conform sursei citate, în intervalul orar 9:00- 9:30 s-a reluat lucrul la SCRL Braşov în condiţii normale. Protestul SCRL nu a afectat circulaţia trenurilor CFR Călători.

"În situaţia în care circulaţia trenurilor va fi afectată de continuarea protestului la CFR SA, pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare", se mai precizează în comunicat.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”