Protest Parcul Izvor: Câteva sute de oameni cer demisia Guvernului

Protest Parcul Izvor: Câteva sute de oameni cer demisia Guvernului

Câteva sute de persoane protestează miercuri în Parcul Izvor, în faţa Palatului Parlamentului, solicitând demisia Guvernului.

Protestatarii, unii dintre ei cu megafoane, scandează ''Demisia, demisia'', "Justiţie, nu corupţie!", "Jos Guvernul", "Pui de hoţi şi de mafioţi", "Fără penali", "Dragnea, nu uita, puşcăria e a ta", ''Ieşiţi afară, trădători de ţară'', ''DNA să vină să vă ia''.

Manifestanţii flutură steaguri tricolore şi steaguri cu însemnele USR, suflă în vuvuzele şi huiduie.

De asemenea, prin megafoane, se face apel la cei prezenţi să semneze petiţia ''Fără penali în funcţii publice'', iniţiată de USR.

Protestul a fost anunţat pe Facebook, după ce liberalii au depus moţiunea de cenzură "Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!", semnată de PNL, USR şi PMP, care urmează să fie dezbătută şi votată miercuri în plenul Parlamentului, începând cu ora 14,00.

Documentul a fost semnat de 152 de parlamentari. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”