Protest masiv al taximetriștilor în Piața Constituției: Revendicări pentru fiscalizarea Bolt și Uber

Protest masiv al taximetriștilor în Piața Constituției: Revendicări pentru fiscalizarea Bolt și Uber

Protest de amploare al taximetriștilor, organizat de Asociația Șoferilor de Taxi București-Ilfov, organizat în Piața Constituției. Sute de șoferi și autoturisme au ocupat parcarea, exprimându-și nemulțumirea față de situația actuală din industrie. Principala revendicare este fiscalizarea Bolt și Uber la noi în țară.

Sute de taximetriști protestează în Piața Constituției FOTO Shutterstock

Sute de taximetriști protestează în Piața Constituției FOTO Shutterstock

Primăria Capitalei a acordat autorizație pentru participarea a 500 de persoane și 500 de autoturisme la protest, în intervalul orar 06:00-15:00. Taximetriștii au primit sprijin și din partea colegilor din Craiova, aproximativ 60 de mașini și șoferi alăturându-se mișcării de protest în Piața Constituției.

Revendicările taximetriștilor

Protestul are ca principală revendicare modificarea Legii 204/2019, potrivit unui anunț al asociației. Aceasta vizează fiscalizarea platformelor Bolt și Uber în România.

„Am ajuns să venim în București să cerem Guvernului respectarea legii, dacă vă vine să credeți, în speța Articolului 6, prin care entitățile deținătoare de platforme, în speță Bolt și Uber, erau obligate să fiscalizeze cursele printr-o entitate înregistrată la Registrul Comerțului din România. Adică să nu se mai exporte banii. Știm toți că se facturează prin Lituania și Olanda. Am venit să cerem acest lucru și în același timp celelalte cinci puncte de pe lista de revendicări. La 12.30 este o comisie la Ministerului Transporturilor și vrem să se emită o OUG prin care acestea sunt limitate pe aceleași considerente prin care este limitat serviciul de taximetrie, calitatea vieții și a aerului și aglomerația, pentru că vedeți ce e în orașe. (...) Sau Guvernul poate să declare Bolt și Uber serviciu de asistență socială, unde orice șomer și orice șofer de categoria B și o mașină de 500 de euro poate să producă bani, dar aceștia să fie fiscalizați printr-o entitate înregistrată în România”, a declarat un reprezentant al taximetrișilor, pentru postul de televiziune Realitatea Plus.

Protestul are la bază și alte revendicări, printre care limitarea copiilor conformelor pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, eliminarea posibilității de emitere a copiei conforme pentru autovehiculele deținute în comodat sau închiriate, interzicerea colantării excesive pe autoturisme și eliminarea „tarifului dinamic”.

Evenimentul vine în contextul în care șoferii așteaptă modificarea Legii 204/2019, încă din august 2023. Taximetriștii solicită implementarea măsurilor menționate pentru a asigura o competiție corectă și condiții echitabile în industrie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…