PROTEST la Universitate faţă de OUG privind traseismul primarilor: Aproximativ 200 de persoane au cerut retragerea ordonanţei

PROTEST la Universitate faţă de OUG privind traseismul primarilor: Aproximativ 200 de persoane au cerut retragerea ordonanţei

Risc Seismic

Aproximativ 200 de persoane au protestat, duminică seară, în Piaţa Universităţii faţă de ordonanţa de urgenţă a Guvernului (OUG) care permite migraţia aleşilor locali la alte partide, cerând retragerea acesteia, dar şi reformarea legii partidelor şi a legii electorale.

Oamenii au început să vină de la ora 16.00, în zona fântânii de la Universitate, iniţial doar stând de vorbă în grupuri mici.

Din cei aproximativ 200 de oameni adunaţi, majoritatea erau tineri, mulţi veniseră pe biciclete, printre ei fiind şi familii cu copii mici şi pensionari. Mulţi participanţi purtau tricouri cu sloganul şi simbolul campaniei "Salvaţi Roşia Montană", făcând parte din comunitatea "Uniţi Salvăm", care a organizat protestele de anul trecut faţă de proiectul minier.

Zona a fost securizată de mai multe echipaje ale Jandarmeriei pe toată durata protestului.

După ora 18.00, un tânăr a citit la portavoce revendicările şi au început scandările: împotriva Guvernului Ponta şi "Uniţi, salvăm întreaga Românie". Organizatorii au mai menţionat că se împlineşte un sfert de veac de la Revoluţie şi că guvernanţilor trebuie să li se amintească că nu şi-au respectat promisiunile.

Ei au cerut: retragerea imediată de către Guvern a ordonanţei de urgenţă pentru migraţia aleşilor locali, semnarea de către partidele principale şi candidaţii acestora a unui Pact Naţional împotriva Migraţiei Politice, prin care se angajează să nu mai accepte aleşi locali şi parlamentari ai altor partide, simplificarea procedurii de revocare a primarilor (legea 286/2006) prin care cetăţenii să poată solicita în mod real referendumuri pentru demiterea edililor în culpă şi reformarea legii partidelor şi a legilor electorale.

O studentă a spus că a venit în Piaţa Universităţii după ce a văzut anunţul privind protestul pe Facebook. "Sunt împotriva traseismului. Nu ştiu exact ordonanţa guvernamentală, nu pot să spun că înţeleg foarte bine termenii politici, dar, din punctul meu de vedere, din momentul în care tu dai bani de proiecte numai primarilor PSD-işti şi dai posibilitatea unui primar să treacă în PSD ca să primească bani, atunci se ştie clar la ce trebuie să ne aşteptăm", a spus tânăra.

"Singurul motiv pentru care suntem în piaţă este că ne enervează Ponta. Asta e tot", a spus un cuplu pe la 40 de ani. Întrebaţi de ce îi enervează premierul, aceştia au răspus că este "mincinos şi incompetent".

Despre OUG care permite traseismul cei doi au spus că ştiu că aceasta "suspendă legea ca principiu" şi li se pare "foarte periculos şi anormal". "Faptul că s-a aprobat înainte de alegeri poate fi şi un semn bun: îi e frică de ceva", au concluzionat cei doi.

Un alt participant, Marian Lefterescu, în vârstă de 63 de ani, inginer constructor, a spus că locuieşte în zonă şi a coborât din bloc după ce a văzut că s-au adunat oamenii, presupunând că manifestaţia este organizată pentru susţinerea Ucrainei împotriva Rusiei.

"Altceva ce-am avea de obiectat ar fi ordonanţă de urgenţă votată de Guvern alaltăieri. Şi eu sunt împotriva acestor ordonanţe. Mi se pare în neregulă şi acest termen de 45 de zile, pus la dispoziţia aleşilor, pentru că prea bate la ochi. Cum au spus şi cei de la Ambasada Americii: 'Aţi dat-o, aţi dat-o, dar nu când trebuia'", a spus bărbatul.

În opinia lui, în cel mai bun caz, această ordonanţă trebuia dată atunci când PSD a venit la putere, nu acum în prag de alegeri prezidenţiale.

Lefterescu a făcut şi previziuni privind alegerile din toamnă, spunând că PSD, prin candidatul pe care îl are, nu va avea succes şi că speră că Victor Ponta va renunţa la candidatură înainte de alegeri.

Un bărbat care s-a recomandat Remus, în jur de 40 de ani, a declarat că a venit pentru că "totul a devenit dintr-o dată foarte transparent".

"Am vrut transparenţă şi predictibiliate, şi domnul Ponta ne dă şi una şi alta. Transparenţă: Vreţi primari să plecaţi oficial în 45 de zile? Predictibilitate: Ştiţi deja unde o să se ducă toţi aceşti primari. Avem di tăti, cum ar zice românul".

El a mai spus că românii ar trebui să iasă în număr mai mare în stradă pentru că şi hoţia devine mult mai transparentă şi "pe faţă".

"S-ar părea că băieţii ăştia deştepţi câştigă teren în faţa pensionarilor bolnavi de Alzheimer. Îmi pare rău pentru bătrânimea asta care cade într-o plasă groaznică. Mă bucur să mai văd totuşi şi ceva bătrâni care nu suferă de boala asta, dar s-ar părea că suntem un popor de nostalgici. Sper ca lumea măcar să iasă la vot, indiferent cum", a mai spus Remus.

Pe de altă parte, mai mulţi dintre tinerii participanţi la manifestaţie nu au vrut să dea declaraţii.

OUG ce permite migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată, joi, de Guvern.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la începutul şedinţei Guvernului, că îşi asumă OUG privind migraţia primarilor, pentru că trebuie făcută dreptate, el precizând şi că termenul în care aleşii locali îşi pot alege partidul va fi de 45 de zile.

Iniţial, proiectul de act normativ prevedea un termen de 10 zile în care aleşii locali să-şi poată alege partidul.

Dacă ordonanţa va intra în vigoare la 1 septembrie, odată cu depunerea la Parlament, aleşii locali vor putea opta pentru un partid până la jumătatea lunii octombrie, cu două săptămâni înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Ambasada SUA s-a declarat îngrijorată în legătură cu momentul ales de Guvern pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă care va permite aleşilor locali să îşi poată alege partidul din care fac parte fără a-şi pierde mandatul.

De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că face un apel la Guvern şi la "responsabilitate" să nu emită ordonanţa de urgenţă referitoare la "transferul primarilor" şi a cerut Avocatului Poporului, pe care l-a acuzat de "sabotarea democraţiei" să o atace la CC dacă ordonanţa va fi aprobată.

Sursa: mediafax.ro

Risc Seismic


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…