Protest de AMPLOARE la Spitalul de Urgenţă din Craiova. Proteste și la București/VIDEO

Protest de AMPLOARE la Spitalul de Urgenţă din Craiova. Proteste și la București/VIDEO

Sute de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova au întrerupt lucrul şi protestează, luni dimineaţă, în curtea unităţii medicale, relamând că le-au fost diminuate sporurile cu până la 50%, transmite news.ro. Protestul a început în jurul orei 8.00, când aproximativ 600 de angajaţi, în mare parte asistenţi medicali şi infirmieri, au ieşit în curtea spitalului, nemulţumiţi că sporurile le-au fost diminuate cu procente între 20 şi 50%.

Potrivit Digi 24, un protest spontan are loc și la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, unde câteva zeci de persoane au ieșit în curtea unității și reclamă scăderea veniturilor.

În ultima perioadă, au avut loc proteste în mai multe spitale din ţară, cadrele medicale fiind nemulţumite că le-au fost micşorate sporurile şi astfel le-au scăzut veniturile cu câteva sute de lei, diminuările putând ajunge până la 1.300-1.500 de lei.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat vineri, la finalul unor noi negocieri cu sindicaliştii din sănătate, că va da o circulară prin care cere spitalelor ca în baza legii să acorde stimulente angajaţilor care vor avea veniturile mai mici în luna martie, astfel încât să fie compensate pierderile. Pintea a precizat că aproximativ 10 la sută dintre angajaţii din domeniul medical vor avea pierderi la salarii în această lună.

Noi proteste ar urma să aibă loc luni şi la Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Capitală.




populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?