Propunerile pentru adjuncții Parchetului General, DNA și DIICOT, trimise președintelui României

Propunerile pentru adjuncții Parchetului General, DNA și DIICOT, trimise președintelui României

Ministrul Justiției a transmis președintelui României propunerile de numire a procurorilor pentru ocuparea funcțiilor de prim-adjunct al procurorului general al PÎCCJ, adjunct al procurorului general al PÎCCJ, procuror-șef adjunct al DNA și procuror-șef adjunct al DIICOT.

Sediul Parchetului General FOTO: Inquam Photos

Sediul Parchetului General FOTO: Inquam Photos

Propunerile au fost avizate favorabil de către Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, se precizează într-un comunicat al Ministerului Justiției.

Astfel, pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost propus Aurel Sebastian Vălean. În prezent acesta este procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Pentru funcția de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost propus Nicolae Andrei Solomon. Acesta este în prezent prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Tatiana Toader a fost propusă pentru funcția de procuror-şef adjunct al DNA, delegată în prezent în funcția de procuror-șef adjunct al acestei structuri specializate.

Pentru a doua funcție de procuror-șef adjunct al DNA a fost propus Silviu Paul Dumitru. În prezent acesta este delegat în funcția de procuror-şef al Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din cadrul acestei structuri specializate.

Claudiu Ionela Curelaru este propunerea ministerului Justiției pentru funcția de procuror-șef adjunct al DIICOT. În prezent, aceasta este delegată în funcția de procuror-şef adjunct al acestei structuri specializate.

Interviurile pentru ocuparea posturilor au avut loc în intervalul 7-8 iunie, la sediul Ministerului Justiţiei, fiind desfăşurate în faţa unei comisii compusă din ministrul Justiției, secretari de stat, procurori, un profesor de management şi un psiholog.

În urmă cu mai bine de două luni, Klaus Iohannis a numit noi șefi la cele trei mari parchete, fiind vorba despre Marius Voineag la DNA, Alex Florența la Parchetul General și Alina Albu la DIICOT.

De cine sunt conduse marile parchete

Procurorul general al României este Alex Florin Florența, cu o vechime în magistratură de peste 15 ani. A fost procuror șef al Serviciului teritorial Timișoara din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Florența a coordonat mai multe anchete de impact, printre care dosarul de trafic de cocaină al grupării conduse de Lucian Boncu și cel al grupării de contrabandă și șpagă din vama Moravița, potrivit justnews.ro. A fost implicat și instrumentarea dosarului „Motorină CFR".

La DIICOT a fost numită Alina Albu, un procuror cu experiență în cadrul institușiei, însă din a doua încercare pentru că procurorii din CSM au dat aviz negativ în cazul ei.

Noul șef al DNA este Marius Voineag, un procuror care a activat mai mulți ani în cadrul DIICOT, înainte de a conduce DNA având o funcție de conducere în cadrul Parchetului General.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri