Propunere: confiscarea mașinilor şoferilor drogați. Termenul pentru restituirea permisului anulat ar putea crește la 3 ani

Propunere: confiscarea mașinilor şoferilor drogați. Termenul pentru restituirea permisului anulat ar putea crește la 3 ani

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat luni, 28 august, că va propune o serie de modificări legislative, printre care şi confiscarea mijloacelor de transport în care sunt depistate droguri sau conducătorul auto a fost confirmat pozitiv, scrie Ziare.com.

"Voi propune Guvernului şi Parlamentului legislaţie pe următoarele direcţii - măsuri care vizează conducătorii auto: instituirea obligativităţii testului antidrog cu ocazia examinării medicale pentru dobândirea sau reînnoirea permisului şi extinderea examinării medicale la restituirea permisului de conducere reţinut pentru consumul de alcool şi droguri. Deci, vrei carnet, test antidrog. Instituirea unor noi situaţii în care efectuarea testării antidrog - alcool este obligatorie suplimentar prevederilor actuale: atunci când în vehicul sunt identificate substanţe care pot avea caracter psihoactiv, recipiente cu alcool desfăcute, conducătorul auto figurează în baza de date că a încălcat norme privind consumul de alcool şi droguri la volan, precum şi când a comis infracţiuni la regimul substanţele interzise", a precizat Cătălin Predoiu la Ministerul Afacerilor Interne.

O altă propunere venită din partea ministrului este mărirea termenului pentru restituirea permisului de conducere, atunci când acesta a fost anulat, ca urmare a consumului de alcool şi droguri.

"În prezent - 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau pedepsei în regim de privare de libertate, voi propune 3 ani", a spus Predoiu.

"Un an de la data graţierii totale ori a restului de pedeapsă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea pedepsei sub supraveghere sau de la data împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei în caz de consum de alcool şi droguri. În prezent este un an, voi propune 5 ani", a mai declarat ministrul Afacerilor Interne.

El a arătat că va propune şi confiscarea mijloacelor de transport dacă şoferul este prins băut sau drogat la volan.

"Instituire a măsurii de confiscare obligatorie a mijloacelor de transport în care sunt depistate droguri sau conducătorul auto a fost confirmat pozitiv cu droguri. Este o prevedere care funcţionează şi în state membre ale Uniunii Europene", a explicat Predoiu.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…