Propagandiștii lui Putin cer Kremlinului să o lase mai moale cu minciunile: „Nu sunt în agonie. Avansează!”

Propagandiștii lui Putin cer Kremlinului să o lase mai moale cu minciunile: „Nu sunt în agonie. Avansează!”

Moscova este zguduită de invazia îndrăzneață în oglindă a Rusiei de către Ucraina, care i-a luat prin surprindere și pe unii dintre cei mai proeminenți propagandiști ai Kremlinului, scrie Daily Beast. Lovitura este atât de severă, încât chiar și experții a căror fișă neoficială a postului include capacitatea de a minți în voie fac acum apel la mass-media rusă să înceapă să raporteze „un pic mai mult adevăr”.

Rusia susține că a capturat soldați ucraineni în Kursk FOTO Profimedia/RUSSIAN MINISTRY OF DEFENCE

Rusia susține că a capturat soldați ucraineni în Kursk FOTO Profimedia/RUSSIAN MINISTRY OF DEFENCE

În timpul emisiunii de luni The Meeting Place de pe postul NTV, Andrei Fedorov, fost adjunct al ministrului rus de externe, nu și-a măsurat cuvintele, punând în discuție chiar și titlul înșelător al segmentului. Atâta timp cât vom continua să acceptăm titluri precum „Agonia regimului”, „vom continua să pierdem, pentru că din partea noastră vin continuu minciuni: despre slăbiciunea armatei ucrainene și tot ceea ce îi lipsește. [...] Ucraina are aproximativ 20.000 de bărbați în apropierea regiunii Belgorod care ar putea lua parte” la ofensivă.

Gazda Andrei Norkin a răspuns: „Cel mai respingător lucru este că ne supraestimăm puterea și subestimăm inamicul. Cred că acest lucru este foarte important, pentru că oamenii sigur se întreabă: Cum s-a putut întâmpla asta?””.

Operațiunea „Scufundarea Kurskului”

în continuare, Fedorov a remarcat că Direcția Principală de Informații a Ucrainei ar fi numit operațiunea „Scufundarea Kurskului”. Există paralele inevitabile între pierderea catastrofală a submarinului Kursk în 2000, în primul an de președinție a lui Vladimir Putin, și dezastrul umilitor care ar putea marca ultimul capitol al controlului sale asupra puterii, scrie Daily Beast.

„Aceasta este o combinație între un atac militar și un atac psihologic. Din păcate, nu am reușit să-i rezistăm pe deplin”, a adăugat el.

Citând surse anonime, Fedorov a susținut că Ucraina și-a pregătit incursiunea în regiunea Kursk vreme de aproximativ două luni și jumătate. În opinia lui, capturarea orașului Sudja, un centru vital de distribuție a gazelor din regiunea Kursk, a fost gândită să forțeze armata rusă să-l bombardeze.

Fostul ministru rus se referea la tiparul de acțiune al Rusiei de a distruge orașe pentru a le captura sau recuceri, o metodă folosită din Cecenia până în Siria și Ucraina.

Fedorov a adăugat: „Livrările de gaz către Europa vor fi oprite din cauza acțiunilor Rusiei, nu din cauza Ucrainei. Apropo, acest lucru va lovi foarte puternic Ungaria și Slovacia.”

Politologul Anton Khaschenko a cerut, de asemenea, mai multă onestitate în mass-media: „Ne lăudăm într-adevăr, creând o impresie falsă oamenilor că, mâine, toate acestea se vor sfârși. Acest lucru nu ar trebui să se întâmple.”

Norkin a mai remarcat că șeful Republicii Cecene a prezis că contrainvazia Ucrainei va fi în curând respinsă, declarând optimist: „Ramzan Kadîrov a spus că va dura aproximativ trei zile”.

În schimb, editorul politic Maxim Iusin i-a îndemnat pe ruși să lase iluziile și să revină la realitate. „Ce ar trebui să facem ca să ne liniștim? Ar trebui să încercăm o abordare cinică, mai puțin emoțională, deși este atât de dificil. Ar trebui să ne uităm pe harta Rusiei și să comparăm aceste teritorii pierdute cu dimensiunea enormă a Rusiei.”

Iusin a afirmat că rușii ar trebui să se pregătească pentru cel mai rău rezultat posibil, evacuând toate regiunile de graniță și presupunând că ucrainenii vor rămâne acolo în următoarele luni. El a adăugat: „Ar trebui să fim pregătiți pentru scenariul în care ar putea fi nevoiți să sacrificăm aceste teritorii – dacă Dumnezeu vrea, fără oameni – pentru o anumită perioadă de timp. Ucrainenii ar putea să se înfigă acolo, poate vreme de șase luni sau cam așa.”

Analistul politic Viktor Olevici a cerut, de asemenea, un anumit realism în reportajele rusești. „Operațiunea militară specială este în desfășurare de doi ani și jumătate”, a spus el. „Ar trebui să ne oprim cu aceste rapoarte că ei sunt în agonie – inclusiv segmentul de astăzi care susține că ar fi în agonie –, din păcate, nu sunt, și asta este evident. Ei avansează!”

Iusin a intervenit: „Avem nevoie de ceva mai mult adevăr!”

Vladimir Rogov, un oficial instalat de Rusia într-o parte a regiunii de sud Zaporijia, care se află temporar sub controlul Moscovei, a încălcat imediat această recomandare. Cu desconsiderare totală față de naționalitatea lor el i-a descris pe ucraineni drept „oameni din sudul Rusiei”, care se află într-o stare de război de sute de ani și trebuie învățați să urmărească pacea.

„Cazacii ucraineni au luat și Moscova [în 1610], împreună cu polonezii”, a remarcat Iusin cu amărăciune.

„Să nu mergem până acolo”, a răspuns Rogov.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!