Proiectul privind tariful pentru distribuţia energiei termice, retras din dezbatere de Oprescu
Proiectul de hotărâre privind aprobarea tarifelor de transport şi distribuţie a energiei termice a fost retras din dezbatere publică de Sorin Oprescu, potrivit căruia nu este justificată o discuţie despre majorare ţinând cont că, în prezent, calendarul unificării ELCEN-RADET este în etapele finale.
Proiectul privind tariful pentru distribuţia energiei termice, retras din dezbatere de Oprescu (Imagine: Catalin Filip/Mediafax Foto)
"După analiza hotărârii de Consiliu iniţiată de RADET Bucureşti în urmă deciziei nr. 3506 a Autorităţii Naţionale de Reglementare a Energiei, Primarul General, Sorin Oprescu a decis retragerea din dezbaterea publică a proiectului de HCGMB privind aprobarea tarifelor de transport şi distribuţie a energiei termice livrată prin puncte termice urbane de transport pentru consumatorii cu puncte termice proprii şi a preţurilor locale medii de facturare a energiei termice pentru consumatorii non-casnici, practicate de RADET Bucureşti", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, marţi seară, de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB).
Potrivit sursei citate, primarul general Sorin Oprescu a constatat că proiectul supus dezbaterii publice nu a fost avizat de Autoritatea Publică de Reglementare a Serviciilor Publice, care, conform statutului, în conformitate cu art. 15, cap. 4, din HCGMB 339/2009, reglementează "stabilirea şi asigurarea aplicării unor politici de preţuri în domeniul serviciilor energetice pentru stimularea echilibrată a producţiei, transportului şi distribuţiei energiei".
În plus, arată municipalitatea, proiectul nu a fost supus unei analize a Consiliului Consultativ, care are în componenţa să specialişti în domeniul energetic.
Primarul general susţine că este cu atât mai oportună reconsiderarea acestui proiect de hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), cu cât constituirea Sistemului Integrat de Producere, Transport, Distribuţie a Energiei Termice (SACET) este în ultima fază. "Ţinând cont că, la ora actuală, calendarul unificării dintre ELCEN şi RADET se află în etapele finale, nu este justificată o discuţie despre majorarea tarifului la transportul şi distribuţia energiei termice. În momentul în care va apărea o singură entitate, respectiv Sistemul Integrat de Producere, Transport, Distribuţie a Energiei Termice - SACET, toate neconcordanţele între deciziile autorităţilor naţionale şi ale celor locale vor dispărea. Municipalitatea va fi în măsură atunci să controleze tarifele, în beneficiul cetăţenilor", a declarat edilul, citat în comunicat.
În prezent, preţul gigacaloriei în Capitală este de 341 de lei, din care populaţia plăteşte circa 170 de lei, iar municipalitatea suportă, prin subvenţie de la bugetul local, 171,18 lei, adică peste 50% din cost. Subvenţia acordată de Primăria Municipiului Bucureşti pentru plata gigacaloriei a fost de 561,4 milioane de lei în 2011, de 526,8 milioane de lei în 2012 şi de 487 milioane de lei în 2013.
Proiectul privind aprobarea tarifelor de transport şi distribuţie a fost supus dezbaterii publice la propunerea RADET Bucureşti, care, la 14 martie, a primit avizul Autorităţii Naţionale de Reglementare Servicii Comunitare (ANRSC), obligatoriu pentru majorarea tarifelor. RADET a solicitat ANRSC majorarea tarifelor de transport şi distribuţie că urmare a creşterii tarifelor de producţie începând cu 1 ianuarie 2014, prin decizia nr 3506 din 27.11.2013 a Autorităţii Naţionale de Reglementare a Energiei (ANRE).
Conform proiectului, tariful pentru transportul şi distribuţia energiei termice în Capitală ar fi putut creşte cu 10,7% pentru consumatori casnici şi cu 21,41% pentru non-casnici.
Sursa: mediafax.ro