Proiecţii speciale, filme vechi restaurate şi pelicule în premieră în România, la TIFF 2020

Proiecţii speciale, filme vechi restaurate şi pelicule în premieră în România, la TIFF 2020

Festivalul Internaţional de Film Transilvania - TIFF aduce, în perioada 31 iulie - 9 august, filme noi, în premieră în România, în câteva dintre secţiunile tradiţionale, precum Ziua HBO, Zilele Maghiare, precum şi altele vechi, restaurate, care vor fi prezentate pe marele ecran în proiecţii speciale, informează un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES.

În urma reconfigurării TIFF în 13 locaţii în aer liber din Cluj şi împrejurimi, Ziua Maghiară se transformă în Zilele Maghiare. Opt dintre cele mai apreciate filme produse recent în Ungaria vor rula între 4 şi 6 august.

Regizorul Attila Szasz revine cu "Poveşti mărunte" ("Apro mesek"), un rollercoaster emoţional despre aventura amoroasă şi extrem de periculoasă a unui fugar, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Abel Visky, câştigător al Competiţiei Locale în 2013, vine cu "Poveşti din închisoare" ("Mesek a zarkabol"), un documentar creativ despre relaţiile unor copii cu taţii lor, aflaţi în spatele gratiilor. Despre o altfel de legătură părintească, "Cei care au rămas" ("Akik maradtak"), în regia lui Barnabas Toth, spune o poveste emoţionantă, inspirată de puterea vindecătoare a dragostei. Este inclus pe lista scurtă pentru o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun film străin.

În "FOMO" ("FOMO: Megosztod, es Uralkodsz"), de Attila Hartung, câţiva adolescenţi teribilişti ajung subiectul unei ample anchete după o petrecere care duce la dispariţia unei colege. Regizorul Mark Bodzsar se întoarce la TIFF cu "Tovarăşul Draculici" ("Drakulics elvtars"), o comedie savuroasă cu vampiri, în care autorităţile se implică pentru a desluşi misterul unui personaj care pare că nu îmbătrâneşte niciodată. Un documentar impresionant, "Euforia fiinţei" ("A letezes euforiaja"), debutul regizoarei Reka Szabo, urmăreşte viaţa unei femei care şi-a pierdut întreaga familie în timpul războiului, transpusă într-un performance care marchează prima apariţie pe scenă a acesteia, la vârsta de 90 de ani.

Tulburătoare şi extrem de actuală este lumea protagonistei din "Eden", filmul regizat de Agnes Kocsis, unul dintre juraţii ediţiei TIFF 2018, şi co-produs în România. Produs cu participare românească este şi thriller-ul "Valan" ("Valan - Az utolso hivas"), debutul lui Bela Bagota, despre un tânăr poliţist aflat pe urmele surorii dispărute în urmă cu 30 de ani.

Zilele Maghiare la TIFF sunt prezentate de National Film Institute Hungary, Institutul Balassi - Institutul Maghiar din Bucureşti şi Filmtett.

HBO, partener de tradiţie la TIFF, va oferi publicului din acest an şansa de a urmări pe 7 august, de la 21,30, la Club Transilvania, chiar înainte de premiera oficială pe micile ecrane, primele două episoade din producţia originală "Bani negri (pentru zile albe)"/ "Tuff Money". Scris şi regizat de Daniel Sandu, serialul îi are în distribuţie pe Alexandru Papadopol, Cristian Bota şi Medeea Marinescu, într-o poveste plină de umor despre un jaf neobişnuit. De proiecţii speciale vor avea parte şi documentarele "Acasă"/ "My Home" de Radu Ciorniciuc, premiat la Sundance, şi "Colectiv", în regia lui Alexander Nanau, care urmăreşte o anchetă halucinantă a fraudelor din sistemul medical.

La TIFF vor avea loc şi o serie de proiecţii speciale cu filme restaurate. Produs în timpul catastrofalelor inundaţii din mai 1970, documentarul "Apa ca un bivol negru" este considerat filmul-manifest al unei întregi generaţii de regizori români: Andrei Cătălin Băleanu, Petre Bokor, Iosif Demian, Stere Gulea, Roxana Pană, Dan Piţa, Dinu Tănase, Nicolae Mărgineanu şi Mircea Veroiu. La 50 de ani de la realizarea lui, filmul poate fi vizionat într-o versiune restaurată pe 7 august, de la miezul nopţii, în spaţiul UBB. "Balanţa", remarcabilul film din 1992 al lui Lucian Pintilie, restaurat de Fundaţia9 şi BRD - Groupe Societe Generale şi relansat cu succes în format digital 4K la începutul acestui an, va putea fi văzut şi la TIFF tot pe 7 august, de la 21,30, la Episcopia Unitariană.

Spectaculoasă va fi şi revenirea pe marele ecran - tot în versiune restaurată digital - a filmului "Crash", thrillerul-şoc al lui David Cronenberg bazat pe controversatul roman omonim al lui J. G. Ballard, care explorează legătura dintre pericol, sex şi moarte.

Arhiva activă, un proiect al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", care sărbătoreşte 70 de ani de la înfiinţare, scoate la iveală nouă scurtmetraje valoroase din arhiva şcolii, semnate de Radu Gabrea, Felicia Cernăianu, Ada Pistiner, Dorin Moldovan, Ştefan Traian Roman, Andrei Vidraşcu, Nicolae Opriţescu, Tudor Eliad şi Timotei Ursu. Colecţia, curatoriată de Andrei Rus, va fi proiectată pe 7 august, de la 21,30, la Coşbuc.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!