Proiect: Personalul MDRAPFE care gestionează PNDL ar putea beneficia de o majorare a salariului de bază de 75%

Proiect: Personalul MDRAPFE care gestionează PNDL ar putea beneficia de o majorare a salariului de bază de 75%

Personalul din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), care gestionează Programul național de dezvoltare locală (PNDL), ar putea beneficia de o majorare a salariului de bază de 75%, potrivit unui proiect de Ordonanță aflat în consultare publică.

 "Prin excepție de la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, personalul din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene care gestionează Programul beneficiază de o majorare a salariului de bază de 75%, proporțional cu timpul efectiv alocat realizării activităților pentru program, fără a depăși durata maximă a timpului de lucru prevăzută de normele legale în vigoare, în limita bugetului aprobat. Procedura de acordare a majorării se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene", se arată în proiectul de Ordonanță publicat pe site-ul MDRAPFE.

Conform notei de fundamentare a proiectului, majorarea ce va fi acordată personalului care gestionează fonduri publice naționale alocate PNDL este similară celei acordate personalului care gestionează fonduri europene.

În nota de fundamentare se mai arată că prin implementarea majorării salariale nu se va înregistra un impact financiar asupra bugetului MDRAPFE, întrucât majorarea salarială se va acoperi din resursele disponibile în limita bugetului aprobat.

"Suma necesară pentru acoperirea majorării salariale este de aproximativ 2.000.000 lei în anul 2017, respectiv de aproximativ 7.500.000 lei anual începând cu anul 2018, pe perioada de derulare a programului, cuantumul fiind evaluat pentru un număr de 100 de persoane estimat ca fiind necesar a fi implicate în gestionarea tuturor activităților pentru implementarea programului", se mai arată în nota de fundamentare.

În anul 2017 au fost depuse peste 13.000 de solicitări de finanțare, pentru realizarea de obiective de investiții din toate domeniile eligibile prin PNDL etapa a II-a, în cuantum total solicitat pentru finanțare de aproximativ 66 miliarde de lei, se precizează în nota de fundamentare.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…