Proiect CONTROVERSAT, la un pas de realizare - Imaginile care au stârnit nemulţumire
Un proiect de construcţie, elaborat pentru marginea estică a Marelui Canion, a stârnit protestele conservatorilor, membrilor tribului Navajo, dar şi iubitorilor mediului de pe tot cuprinsul Statelor Unite.
Proiectul unui complex turistic în Marele Canion stârneşte puternice controverse (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Proiectul Grand Canyon Escalade vizează crearea unei vaste zone de interes turistic pe marginea Marelui Canion, incluzând magazine, restaurante şi hoteluri, potrivit businessinsider . El mai prevede apariţia unei telegondole care să permită turiştilor să ajungă la baza canionului, unde, pe malul râului, vor fi amplasate un amfiteatru şi un restaurant.
Dezvoltatorii susţin că proiectul va permite vizitatorilor ocazia unică de a ajunge la baza canionului, o zonă accesibilă în prezent numai celor mai îndrăzneţi. Ei consideră că astfel vor fi create locuri de muncă dar şi venituri suplimentare pentru populaţia Navajo, care controlează o suprafaţă importantă de teren în zonă şi are mare nevoie de dezvoltare economică.
Opozanţii argumentează că proiectul va fi amplasat pe pământ sacru şi va pune în pericol resursele şi ecosistemul canionului. Aceştia adaugă şi că un astfel de complex turistic va distruge iremediabil Marele Canion, un obiectiv important al patrimoniului naţional.
Complexul ar urma să fie construit la confluenţa râurilor Colorado şi Little Colorado.
Pe marginea canionului ar urma să apară magazine de suveniruri, diverse restaurante, un muzeu, mai multe spaţii de cazare, dar şi o parcare întinsă, după cum reiese din informaţiile puse la dispoziţie pe site-ul dezvoltatorilor.
Complexul, care ar trebui să fie finalizat până în 2018, va fi construit pe un teren neatins până în prezent.
Autorii proiectului susţin că Marele Canion este şi în prezent o atracţie turistică, iar vizitatorii şi-ar dori să poată ajunge la baza canionului mai uşor. Pentru aceştia a fost proiectată o telegondolă, cu un traseu lung de aproape un kilometru, care aşteaptă să transporte aproximativ 4000 de oameni pe zi.
O grădină cu sculpturi, un amfiteatru impunător, un restaurant, magazine de suveniruri şi băi publice îi vor aştepta pe turişti la baza canionului, pe malul râului.
Se estimează că proiectul va crea 3.200 de noi locuri de muncă şi va aduce o creştere cu 8% a veniturilor tribului Navajo, dar în acelaşi timp este privit şi ca cea mai mare provocare la adresa Parcului Naţional în cei 95 de ani din existenţei acestuia.
Un proiect de asemenea dimensiuni, dar şi viitorul trafic turistic pe care acesta îl presupune ar putea pune în pericol fragilul ecosistem dar şi resursele zonei. Proiectul are nevoie de mai multă apă decât există în zonă şi ameninţă izvoarele subterane care alimentează canionul.
Deşi reprezentanţii oficiali ai indienilor Navajo se gândesc la avantajele proiectului, mulţi oameni de rând consideră că pământul sacru va fi distrus. Ei consideră că locul este sălaşul celor care au trecut în nefiinţă.
Alţi critici invocă frumuseţea naturală a peisajului care rezidă tocmai în inaccesibilitatea sa.
Compania care promovează proiectul, Confluence Partners, LLC, respinge criticile subliniind că acesta este un proiect de mici dimensiuni, în comparaţie cu altele, cum ar fi Grand Canyon Village sau Phantom Ranch.
De asemenea, potrivit listei oficiale a locurilor sacre pentru tribul Navajo, locul viitoarei construcţii nu este considerat pământ sacru, iar în prezent există mijloace de transport fluvial care opresc în zonă fără ca acest lucru să fie considerat un sacrilegiu.
O decizie pe marginea acestui proiect va trebui să mai aştepte încă un an, deoarece el nu a fost inclus pe agenda Consiliului Naţiunii Navajo, organismul legislativ care are ultimul cuvânt în această privinţă.
Sursa: mediafax.ro