Programul Rabla destinat persoanelor juridice va fi deschis şi profesiilor liberale. Notarii, arhitecţii, avocaţii, medicii se vor putea înscrie

Programul Rabla destinat persoanelor juridice va fi deschis şi profesiilor liberale. Notarii, arhitecţii, avocaţii, medicii se vor putea înscrie

Prin modificarile aduse ghidului de finanţare, în acest moment sunt eligibile în cadrul programului şi organizaţiile profesionale care îşi desfăşoara activitatea în una din formele de exercitare a profesiei liberale, a declarat Adrian Gearâp, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, citat de Mediafax.

De exemplu, dacă până în prezent nu se puteau înscrie în program decât societăţile de avocatură, care au personalitate juridică, acum au această posibilitate şi cabinetele individuale de avocatură. Este valabil şi pentru cabinetele individuale ale medicilor, veterinarilor, tehnicienilor dentari, notarilor, mediatorilor, executorilor judecătoreşti, consultanţilor fiscali, asistenţilor sociali, precum şi pentru birourile individuale de arhitectură sau geodezie.

„Am luat în calcul solicitările venite din partea acestor organizaţii care îşi doreau să achiziţioneze o maşină prin programul Rabla. Astfel, dacă deţin calitatea de proprietar, acţionează în nume propriu şi au sediul profesional în România, acum îşi pot depune dosarele la Administraţia Fondului pentru Mediu pentru înscrierea în program“, a mai declarat Adrian Gearâp.

Trei mii de tichete emise pe acest an

Prin Programul Rabla pentru persoane juridice, care a început anul acesta pe 30 aprilie, Administraţia Fondului pentru Mediu a emis 3.000 de tichete în valoare de câte 6.500 de lei, acordate la casarea unei maşini mai vechi de opt ani pentru achiziţionarea unui nou autovehicul. Solicitanţii trebuie să se înscrie la AFM.

Pe lângă tichetul de 6.500 de lei, pentru stimularea achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se oferă un eco-bonus în valoare de 500 lei pentru: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii ce CO2 mai mică de 100g/km şi respectiv achiziţionarea unui atuovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid. Cei care optează pentru autoturisme care au mai mult de una dintre aceste caracteristici beneficiază de maxim două eco-bonusuri, adică de o reducere suplimentară de 1.000 de lei.

Cine s-a înscris până acum

Până în prezent, anul acesta, au fost distribuite 1.575 de tichete, dintre care 429 către Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Printre beneficiari s-au mai numărat Secretariatul General al Guvernului (SGG), care a obţinut 51 de tichete, şi Transelectrica, care a obţinut 28 de tichete.

Anul trecut, în cadrul Programului Rabla pentru persoane juridice, când au fost alocate tot 3.000 de tichete, au fost distribuite 1.670 dintre acestea. Cele mai multe au fost solicitate şi obţinute de Poşta Română - 132 (858.000 de lei) şi Ministerul Afacerilor Interne - 105 (682.500 de lei).

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”