Programul "140 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși", lansat la ICR

Programul "140 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși", lansat la ICR

Programul "140 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși" a fost lansat marți, președintele ICR, Radu Boroianu, subliniind cu acest prilej că manifestările dedicate marilor personalități ale culturii române trebuie să devină o permanență. "Socotim că anul 2016 trebuie să fie acel început în care Brâncuși, om deplin al culturii române, așa cum mai sunt alte nume în cultura română, trebuie să constituie o permanență a manifestărilor noastre ale tuturor", a spus Boroianu, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, "marile personalități care au marcat evoluția culturii, civilizației merită să fie continuu în atenția noastră și să stârnim cât mai multă creativitate adiacentă, care să le pună în valoare în această continuitate de preocupare".

"Pentru noi trebuie să înceapă să fie anul zero al acestei acțiuni care să n-aibă final, să se continue, să fie din ce în ce mai amplă", a punctat Radu Boroianu.

El a anunțat că ICR își propune, în perspectivă, organizarea, la Centrul Pompidou din Paris, a unui amplu colocviu internațional menit să pună în valoare personalitatea artistului.

Boroianu a menționat totodată că un nou dosar dedicat consacrării Ansamblului Monumental "Calea Eroilor" de la Târgu Jiu ca monument UNESCO va fi instrumentat într-un viitor apropiat, acesta urmând să fie tratat ca un întreg.

Programul "140 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși", derulat de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare ce poartă numele artistului, cuprinde o serie de proiecte — Colocviile "Brâncuși" cu participare internațională, Atelierele și Caravana "Brâncuși", Festivalul de film "Brâncuși DocuArt" și acordarea Premiului "Brâncuși".

Doru Strîmbulescu, manager al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare "Constantin Brâncuși" din Târgu Jiu, a anunțat că, în 19 februarie, vor debuta Colocviile "Brâncuși", desfășurate tradițional în prezența unor importante personalități culturale din țară și străinătate, care și-au dat măsura în cercetarea operei marelui artist.

Evenimentul va continua cu vernisarea unei expoziții a sculptorului Max Dumitraș și cu lansarea unei ediții speciale a revistei dedicate lui Brâncuși.

Matei Stîrcea Crăciun, cercetător la Institutul de Antropologie "Francisc Rainer" al Academiei Române, a informat că instituția pe care o conduce a demarat un proiect de cercetare a limbajelor obiectuale, în urma căruia se vor putea formula răspunsuri la marile probleme legate în principal de semnificația motivelor brâncușiene.

Sculptorul Vlad Ciobanu a precizat că, pe parcursul câtorva luni, concomitent cu acțiunile teoretice, vor fi organizate o serie de ateliere internaționale de sculptură, pictură, grafică și textile, evenimente stimulative având ca punct de plecare opera și numele lui Brâncuși, iar artistul Mihai Țopescu a anunțat că, în calitate de curator, va realiza o expoziție cu fotografii-document, alb negru, prezentate sub forma unor printuri de dimensiuni muzeale, prin care se dorește promovarea Ansamblului Monumental "Calea Eroilor" de la Târgu Jiu.

Expoziția, care va fi realizată cu sprijinul financiar al ICR și al autorităților locale din Târgu Jiu, va fi prezentată la Budapesta, Viena, Munchen, Paris și la Bruxelles.

Regizorul Cornel Mihalache, care a reiterat faptul că este falsă afirmația că Brâncuși ar fi dorit să-și doneze opera statului român, a anunțat că proiecții cu un film documentar dedicat lui Brâncuși vor fi prezentate la ICR din străinătate.

Totodată, deputatul Ion Pârgaru a dat asigurări că Muzeul Brâncuși de la Târgu Jiu va fi deschis în acest an.

În cadrul evenimentului, la care a fost prezent viceprimarul orașului Târgu Jiu, Adrian Tudor, au fost proiectate fragmente din documentarul "Brâncuși", realizat de regizorul Cornel Mihalache în 1996, film consacrat ansamblului de la Târgu Jiu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”