Program de guvernare/ Salariul minim creşte la 2.550 de lei brut din 1 ianuarie

Program de guvernare/ Salariul minim creşte la 2.550 de lei brut din 1 ianuarie

Programul de guvernare depus marţi în Parlament de prim-ministrul desemnat Nicolae Ciucă prevede creşterea salariului minim brut la valoarea de 2.550 de lei din 1 ianuarie 2022.

Documentul menţionează şi limitarea duratei de aplicare a salariului minim pentru o persoană la maximum 24 de luni, timp în care angajatorul va beneficia de sprijin din partea statului pentru calificarea angajatului salarizat la nivelul salariului minim.

De asemenea, programul de guvernare prevede negocieri cu sindicatele şi patronatele în vederea stabilirii unui mecanism predictibil de creştere a salariului minim pe economie.

În ceea ce priveşte alocaţiile pentru copii, documentul prevede continuarea implementării etapelor de creştere a sumelor începând cu 1 ianuarie 2022, astfel: alocaţiile pentru copii cu vârste între 0-2 ani şi handicap vor creşte la 600 de lei, iar alocaţia pentru copiii de peste 2 ani va creşte la 243 de lei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”