Prognoza meteo sâmbătă, 7 decembrie. Va fi frig și ceață în primele ore ale zilei. Unde sunt anunțate ninsori

Prognoza meteo sâmbătă, 7 decembrie. Va fi frig și ceață în primele ore ale zilei. Unde sunt anunțate ninsori

Meteorologii vin cu prognoza pentru sâmbătă, 7 decembrie, iar potrivit acestora, va fi frig și ceață în primele ore ale zilei.

Va fi frig și ceață în primele ore ale zilei/FOTO: Arhivă

Va fi frig și ceață în primele ore ale zilei/FOTO: Arhivă

În sudul și estul țării, valorile termice din timpul zile vor fi ceva mai mari decât în intervalul anterior. Ziua vor fi precipitații sub formă de ninsoare în Carpații Occidentali, dar și în jumătatea de vest a celor Meridionali.

În Transilvania și vestul Olteniei vor fi ninsori, în timp ce în restul Olteniei, Muntenia și Dobrogea va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în Dobrogea și estul Moldovei.

Temperaturile maxime vor fi de 4-12 grade, iar cele minime de până la -5 grade (Crișana) și 9 grade minim pe litoral.

În București, valorile termice vor fi în creştere uşoară faţă de intervalul anterior. Cerul va fi noros şi temporar va ploua îndeosebi ziua. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 7-8 grade, iar cea minimă de 3-5 grade.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Prinț” bugetar cu două apartamente în Dubai...

2 ALERTĂ Bank of America, raport care dă fiori despre România

3 Cine e adevăratul suveran al suveraniștilor și cel mai periculos dintre ei. Expert în extremism: „Să nu ne lăsăm păcăliți de acest aspect”

4 De citit ce spune omul ăsta despre rețelele sociale

5 Foarte interesante amănunte...