Profil de parlamentar: Remus Borza, deputat ALDE Brașov

Profil de parlamentar: Remus Borza, deputat ALDE Brașov

Lista candidaților ALDE Brașov pentru Camera Deputaților a fost deschisă de Remus Borza, fiind votată de 11.507 de persoane, respectiv 5,93%, dintr-un total de 201.780 de voturi valabil exprimate, acesta obținând mandatul de deputat după redistribuire.

În vârstă de 44 de ani, coordonator al organizației județene ALDE Brașov din luna noiembrie 2016, Remus Borza este la primul mandat în Parlamentul României.

El este de profesie avocat, practician în insolvență, doctor în management. În politică a intrat în luna octombrie 2016, la propunerea co-președinților ALDE Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin.

"Proiectele mele în viitorul mandat îi vizează în primul rând pe cetățenii Brașovului și comunitatea județului, dar, în egală măsură sunt parlamentar al României. Proiectele mele imediate țin de reforma instituției fundamentale a statului, Parlamentul, țin de recâștigarea demnității și onoarei acestei instituții. Sigur mă voi implica cât de mult voi putea în reforma în sănătate, în reforma învățământului, în tot ceea ce înseamnă infrastructură, punctul nevralgic al fiecărei guvernări de până acum, în tot ceea ce privește programul de guvernare al ALDE, dar și a aliaților noștri de la Partidul Social Democrat (PSD)", a afirmat Remus Borza sâmbătă, cu ocazia înmânării certificatului doveditor de parlamentar de către BEJ Brașov.

Potrivit declarației de avare, deputatul ALDE deține un teren la Chiajna, județul Ilfov, în suprafață de 1.300,14 mp, dobândit prin cumpărare, două imobile, unul în București și unul în Chiajna, tablouri și ceasuri în valoare de 300.000 de euro dobândite în perioada 1993-2015, conturi bancare de peste 25.000 de lei, fiind acționar sau asociat la mai multe societăți de investiții, cota de participare fiind de peste 90.000 de lei.

În ceea ce privește veniturile obținute din activități independente în calitate de practician coordonator și avocat coordonator, acestea sunt în valoare de peste 2,6 milioane de lei, potrivit declarației de avere din 21 octombrie 2016.

"Da, sunt un om bogat și nu am ascuns niciodată acest lucru. Mă mândresc, sunt bani cinstiți, sunt bani fiscalizați, sunt bani munciți. Nu este o crimă să fii bogat în România, și trebuie să terminăm cu astfel de abordări care sunt detrimentale României. Să înțeleagă fiecare român că nu toți parlamentarii sunt corupți, nu toți oamenii de afaceri sunt corupți după cum nu toate averile din România sunt ilicite", a afirmat deputatul ALDE.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”