Profil de parlamentar: Ecaterina Andronescu, senator PSD București

Profil de parlamentar: Ecaterina Andronescu, senator PSD București

Social-democrata Ecaterina Andronescu a obținut, la scrutinul din 11 decembrie, un nou mandat de senator.

PSD a obținut în București la Senat un număr de 270.376 de voturi.

Ecaterina Andronescu a avut trei mandate de deputat și acum este la al treilea mandat de senator.

Ecaterina Andronescu s-a născut la 7 aprilie 1948, în localitatea Malovăț, județul Mehedinți.

Este absolventă a Facultății de Chimie Industrială, Institutul Politehnic București (1972); doctor în știința materialelor. A urmat stagii de specializare și documentare în străinătate: Franța, Anglia, Spania, Germania.

A fost inginer-șef serviciu ARCOM; asistent universitar (1972 — 1982), șef de lucrări (1982 — 1989), conferențiar (1990 — 1994), profesor universitar (din 1994), prodecan (1989 — 1992) și decan (din 1992) al Facultății de Chimie Industrială din cadrul Universității 'Politehnica' București.

Membru PDSR din 1996; vicepreședinte al Organizației PDSR a Municipiului București; membru al Biroului Executiv Central al PDSR, iar din 16 iunie 2001 al Partidului Social Democrat (PSD). Deputat PDSR de București, secretar în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport (1996 — 2000). Membru supleant al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (din mai 2000). Realeasă, în noiembrie 2000, deputat PDSR (PSD) de București, iar apoi în 2004 până în 2008.

A fost secretar de stat în Ministerul Învățământului (1995 — 1996).

Ecaterina Andronescu a fost ministru al Educației și Cercetării din 28 decembrie 2000 până pe 19 iunie 2003, în Guvernul Adrian Năstase.

La 11 aprilie 2008, rectorul Universității Politehnica București, Ecaterina Andronescu, a fost realeasă, pentru al doilea mandat, președinte al Consiliului Național al Rectorilor cu 53 de voturi pentru din 70 exprimate. A deținut funcția de rector la Politehnică până în 2012.

Din 22 decembrie 2008 și până pe 1 octombrie 2009, Ecaterina Andronescu a deținut, pentru a doua oară, funcția de ministru al Educației, Cercetării și Inovării, de data aceasta în Guvernul Boc.

Începând cu 2 iulie 2012, a deținut funcția de ministru al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în Guvernul Ponta, până pe 21 decembrie 2012.

A publicat peste 240 de lucrări de specialitate și a participat la congrese științifice, atât în țară, cât și în străinătate. Autoare a monografiilor 'Ceramics in substitutive and reconstructive surgery', 'Electric Ceramics'.

A făcut parte din comitetul redacțional al revistei 'Silicates Industriels' din Belgia. Este autoarea unui brevet de invenție. Este membru fondator al Societății Române de Ceramică, al Societății Române de Chimie și al Societății de Inginerie Chimică; membru al Societății Europene de Ceramică și al Academiei Oamenilor de Știință.

Conform ultimei declarații de avere postate pe site-ul Senatului, Ecaterina Andronescu deține un apartament în Capitală, un autoturism Toyota fabricat în 2009 și are un depozit la CEC în valoare de 211.800 de lei.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!