Profeția controversatului Ioan Neculaie: „Ungaria ne va cuceri economic“

Profeția controversatului Ioan Neculaie: „Ungaria ne va cuceri economic“

Fotbalul românesc a adunat, de-a lungul anilor, niște oameni în fruntea diferitelor formații care, dacă n-au luat titluri în competițiile sportive, merită măcar niște titluri într-un campionat al „tupeiștilor“. Pentru că, după ce au făcut prăpăd la formațiile lor, după ce au adunat dosare, dar și ani de închisoare, au revenit în prim-plan, spunând că, de fapt, au fost niște victime ale sistemului!

Ioan Neculaie, fost patron al clubului FC Brașov

Ioan Neculaie, fost patron al clubului FC Brașov

Adevărul a scris, ieri, despre FC Brașov, un brand fotbalistic care merge pe „ultimul drum“. Cândva o formație respectabilă de prima ligă, ea intrat pe o pantă descendentă după perioada în care a fost finanțată de Ioan Neculaie. De altfel, „stegarii“ au și dat faliment, la un moment dat, iar în 2017, fostul patron al echipei a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare. Motivul? Două sentințe cu suspendare pentru omor din culpă și nerespectarea regimului armelor și munțiilor.

În mod normal, un individ cu un astfel de „palmares“ și-ar fi sistat aparițiile mediatice. Ioan Neculaie însă tocmai a acordat niște declarații dure pentru prosport.ro , în lumina declinului cu care se confruntă fosta sa echipă, FC Brașov.

Ce a spus Ioan Neculaie?

*Am muncit foarte mult să țin echipa asta (n.r. – FC Brașov), am cheltuit o grămadă de bani și n-am auzit măcar un cuvânt frumos de la un suporter. Strigau doar ce le sugera primarul sau cine-i dirija!

*Cu toate astea, deși am fost singur, am avut și rezultate. Am dus Brașovul după 27 de ani în cupele europene, unde am jucat și celebra «dublă» cu Inter Milano. Sper să nu treacă acum încă 27 de ani de absență a echipei din prima divizie.

*Aș prefera ca lumea să mă uite și să mă lase în pace. Le mulțumesc celor mulți care realizează ce-am făcut în 17 ani pentru fotbalul brașovean. Ceilalți să fie sănătoși! Aș prefera ca lumea să mă uite și să mă lase în pace. Le mulțumesc celor mulți care realizează ce-am făcut în 17 ani pentru fotbalul brașovean. Ceilalți să fie sănătoși!

*Am pierdut 30 de milioane de euro într-un fotbal mizerabil. Peste 30 de milioane de euro, bani munciți. N-am luat niciun leu de la Primărie (n.r. - din Brașov), care a contribuit doar cu becurile de la instalația de nocturnă, pe care, în rest, am făcut-o prin efortul meu personal. Nu mai vorbesc de gazonul care era cel mai bun din țară.

*M-au pedepsit degeaba, fără niciun motiv, un Jihad nu împotriva mea, ci a economiei românești. Cazierul meu este curat în prezent.

*Ungaria ne va cuceri economic, dacă nu ne-a cucerit teritorial. Cine se îndoiește de asta? Doar unul care nu e patriot, dar, din păcate, nu știu câți patrioți adevărați mai sunt în România. Mă refer la oameni pregătiți să moară la nevoie pentru țara asta, nu la politicieni, care n-au nicio legătură cu subiectul. Uitați-vă numai ce face Șoșoacă prin Parlament! Circ de doi lei, jenant!

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”