Profesorul care și-a fotografiat elevele în toaletă și-a recunoscut faptele. Reacția ministrului Educației
Profesorul de sport de la Școala 164 din București, acuzat că și-ar fi fotografiat elevele, în timp ce acestea se aflau în toaleta școlii, și-a recunoscut faptele. El a precizat că pozele erau folosite ca o formă de amenințare a copiilor, conform B1.ro.
Informația a fost confirmată de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a mai adăugat că profesorul a fost suspendat din funcție.
"Potrivit datelor preliminare, profesorul a fost suspendat de la clasă, a recunoscut că a făcut acele fotografii în vestiarul care avea deschidere către toaletă și mai mult decât atât avea o explicație surprinzătoare: a făcut acest lucru deoarece era o formă de amenințare a copiilor. Este un lucru greu de înțeles. Formele de amenințare nu fac parte din instrumentele didactice", a precizat Sorin Cîmpeanu.