Profesorii şi elevii de la un colegiu din Craiova protestează în faţa primăriei
Profesorii, dar şi reprezentanţii Consiliului elevilor de la Colegiul „Ştefan Odobleja” protestează luni, pentru a doua oară, în faţa Primăriei Craiova. Ei cer ca reprezentanţii administraţiei locale să îi primească la discuţii şi să găsească soluţii pentru lipsa spaţiilor de învăţământ, potrivit Mediafax.
Cadrele didactice de la Colegiul „Ştefan Odobleja” din Craiova protestează luni în faţa Primăriei Craiova, nemulțumiți de faptul că nu au săli de clasă suficiente pentru a desfăşura orele de curs. Aceștia spun că spaţiile de învăţământ au devenit insuficiente după ce, anul trecut, Primăria Craiova a dat o clădire a colegiului unei alte unităţi şcolare, respectiv Liceului „Voltaire”.
„Am numărat sălile de clasă şi am luat în calcul şi laboratoarele. Nu avem suficiente spaţii şi nu putem să facem nici măcar orarul. În aceste condiţii, funcţionăm pe un orar provizoriu pe care l-am făcut doar pentru două zile", a declarat unul dintre profesori.
Dascălii au protestat şi vineri, iar în urma discuţiilor purtate cu inspectorul şcolar general au primit promisiunea că luni se vor întâlni cu primarul Craiovei.
„Vineri am intrat la inspectorul şcolar general care ne-a spus că azi, la ora 14.00, după ce se termină festivităţile de deschidere a anului şcolar îl va contacta pe domnul primar şi vom merge la discuţii pentru a găsi soluţii. Am venit la primărie şi ne-au amânat pentru joi. Nu ne putem permite amânări", a spus un alt profesor.
În aceste condiţii, cadrele didactice au protestat în fața Primăriei Craiova cu pancarte pe care scrie „Daţi-ne şcoala înapoi”, „Vrem condiţii decente pentru elevii noştri” .
La protest participă şi reprezentanţii Consiliului elevilor, care au mesajul „Ne vrem şcoala înapoi”. Profesorii de la Colegiul „Ştefan Odobleja” au atacat la Tribunalul Dolj hotărârea Consiliului local Craiova prin care clădirea colegiului a fost dată altui liceu, iar luni a fost termen în acest proces care, însă, a fost amânat pentru 16 septembrie.