Profesori unguri protestează faţă de noua programă şcolară despre care afirmă că promovează ideologia naţionalistă

Profesori unguri protestează faţă de noua programă şcolară despre care afirmă că promovează ideologia naţionalistă

O asociaţie a profesorilor din Ungaria a protestat marţi faţă de adoptarea unei noi programe şcolare despre care afirmă că a fost concepută de partidul premierului Viktor Orban (Fidesz) în aşa fel încât să promoveze agenda naţionalistă a acestuia şi să limiteze libertatea academică, relatează marţi agenţia Reuters.

Ministrul ungar al resurselor umane, Miklos Kasler, a anunţat vineri finalizarea programei şcolare revizuite (National Fundamental Curriculum - NAT), în care se vor regăsi cele mai eficiente practici internaţionale alături de valorile şi tradiţiile Ungariei, potrivit agenţiei MTI.

Noua programă cuprinde informaţii despre construirea unei ''vieţi de familie armonioase'', iar obiectivul este ca, la orizontul anului 2030, tinerii unguri să fie printre cei mai buni din lume datorită unui sistem de educaţie publică ce încorporează valorile europene şi metodele educaţionale moderne, a mai spus ministrul. El a mai precizat că ştiinţele umaniste au fost revizuite în conţinut şi structură şi vor cuprinde instrumente noi care să evidenţieze identitatea naţională.

Noua programă din învăţământul primar şi secundar mai are ca obiectiv aplicarea unor metode mai eficiente de predare a limbilor străine, în timp ce educaţia va fi concepută pe baza culturii digitale moderne şi a tendinţelor actuale pe piaţa muncii, a menţionat de asemenea ministrul Miklos Kasler.

Însă Uniunea Democratică a Profesorilor (PDSZ) a făcut apel la proteste împotriva acestor schimbări, înscrise acum în lege. ''Este problematic atunci când un cadru educaţional se bazează mai degrabă pe ideologie decât pe principii profesionale'', afirmă această uniune într-o declaraţie postată pe website-ul ei, cerând retragerea noii programe şcolare.

Profesori de istorie şi literatură au emis declaraţii separate în care se plâng că în noua programă sunt favorizaţi autorii naţionalişti şi agendele acestora. De pildă, printre cei mai importanţi zece scriitori se regăseşte şi Ferenc Herczeg, un susţinător înflăcărat al dictatorului italian fascist Benito Mussolini, lipsind scriitorul Imre Kertesz, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în anul 2002 pentru lucrările sale ample despre experienţa Holocaustului, notează Reuters.

''Această programă cere o declarare constantă a ideilor ideologice, morale. Nu lasă nicio libertate de gândire, ci dictează ceea ce să gândim (...) Poate servi doar ca programă a unei dictaturi'', consideră Gyorgy Fenyo, director adjunct al Asociaţiei Profesorilor de Literatură.

Întrebat despre aceste critici, un purtător de cuvânt al guvernului condus de Viktor Orban a răspuns că noua programă a fost ''elaborată de cei mai buni experţi ai Ungariei după îndelungi discuţii de specialitate''.

Dar profesorii care protestează au început să posteze pe reţelele de socializare fotografii cu hashtagul #noNAT şi mesaje precum ''Nu voi preda fascismul''.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”