Profesor în cadrul Academiei de Poliție, acord de vinovăție cu DNA: Procurorii spun că a dat subiectele unor studenți înainte de examen
Procurorii au sesizat instanta cu un acord de vinovatie in cazul lui Stefan Gabriel Dascalu, cadru universitar al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, cu privire la infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, dacă aceste acțiuni au avut drept scop obținerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
"Inculpatul Dascălu Ștefan Gabriel, în calitate de cadru universitar al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și persoană care a participat la elaborarea subiectelor la disciplina Combaterea Criminalității Organizate pentru sesiunea de licență din iulie 2017, la data de 03.07.2017, cu o zi înainte de derularea examenului de licență, a dat la doi studenți subiectele ce urmau să se regăsească în grilele de la materia de specialitate, la examenul din data de 04.07.2017, informații ce aveau caracter nepublic la momentul furnizării și pe care cele două persoane le-au transmis colegilor de grupă. Ca urmare, 30 din cei 32 de studenți care au participat la examenul de licență la specialitatea respectivă au obținut astfel un folos necuvenit constând în obținerea notei 9,70 la examen și promovarea examenului de licență.
În prezența avocatului, inculpatul Dascălu Ștefan Gabriel a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței sesizate cu prezentul acord.
Inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector III și Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare pe o perioadă de 60 zile lucrătoare.
Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Dascălu Ștefan Gabriel, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției, au fost trimise la Tribunalul București", transmite DNA.