Profesor decapitat în Franţa: cinci noi arestări, identitatea atacatorului - confirmată

Profesor decapitat în Franţa: cinci noi arestări, identitatea atacatorului - confirmată

Alte cinci noi persoane au fost arestate în noaptea de vineri spre sâmbătă după decapitarea unui profesor de istorie în apropierea unui colegiu dintr-o suburbie vestică a Parisului, ridicând la nouă numărul persoanelor reţinute în acest dosar, informează AFP, citând o sursă judiciară.

Printre cele cinci persoane figurează doi părinţi ai unui elev de la colegiul din Conflans-Sainte-Honorine, unde lucra victima. Aceste persoane avuseseră un diferend cu profesorul în legătură cu caricaturile profetului Mahomed pe care acesta le arătase în clasă.

Trei persoane din anturajul nefamilial al asasinului au fost de asemenea reţinute.

Alte patru persoane, între care un minor, care fac parte din anturajul familiei suspectului, fuseseră arestate anterior la Evreux (nord-vest) .

Identitatea atacatorului, asupra căruia s-a găsit un act de identitate, a fost confirmată de anchetatori, potrivit sursei judiciare. Acesta ar fi un cecen rus de 18 ani, născut la Moscova.

El era cunoscut pentru antecedente de drept comun, dar dispunea de un cazier curat şi nu era cunoscut ca extremist. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”