Producţia mondială de banane este pusă în pericol

Producţia mondială de banane este pusă în pericol

Piaţa mondială de banane, în valoare de 8,9 miliarde de dolari, este pusă în pericol de o boală care distruge culturile în Asia de Sud-Est şi care s-a extins în Orientul Mijlociu şi Africa, potrivit Organizaţiei pentru Alimente şi Agricultură (FAO) a Naţiunilor Unite, relatează Bloomberg.

Producţia mondială de banane este pusă în pericol (Imagine: Publimedia)

O ciupercă care atacă rădăcinile plantelor, tulpina TR4 a bolii Panama, distruge soiul de banane Cavendish, care asigură 95% din livrările către importatori, inclusiv din America de Nord şi Europa, a arătat Fazil Dusunceli, director la FAO.

Culturile marilor exportatori din America Latină, cum sunt Ecuador, Costa Rica şi Colombia, nu au fost încă afectate, dar, TR4 a fost descoperită în Iordania şi Mozambic, indicând faptul că ciuperca s-a extins dincolo de Asia.

"Piaţa de export este dominată de soiul Cavendish, vulnerabil la această boală. Este o problemă serioasă pe termen mediu, dar nu trebuie să se producă panică", a spus Dusunceli.

Exporturile totale au atins în 2011 un nivel record de 18,7 milioane de tone, bananele fiind astfel cel mai comercializat fruct, potrivit celor mai recente date ale FAO. Cel mai mare importator este SUA, urmat de Belgia. Portul belgian Antwerp este cel mai mare port pentru banane din lume, potrivit FAO.

Preţul bananelor din Ecuador, cel mai mare furnizor din lume, a fost în martie de 966,85 dolari tona, cel mai ridicat din ultimele 18 luni, arată datele FMI.

Zeci de mii de hectare de culturi de banane din Indonezia, China, Malaysia, Filipine şi Australia au fost distruse, de la apariţia ciupercii TR4 în Asia, în anii ’90, conform datelor Wageningen University din Olanda.

O tulpină diferită a bolii Panama a decimat un alt soi de banane, cunoscut sub numele de Gros Michel, în anii ’50, fapt cea a determinat producătorii să treacă la soiul Cavendish, rezistent în acea perioadă la ciuperca respectivă.

"Soiul Cavendish a fost util în combaterea acestei boli, trebuie să recunoaştem, dar este un ciclu biologic. Pentru orice cultură, odată ce o producem, boala dezvoltă în timp o tulpină mai agresivă. Uneori durează câţiva ani, alteori decenii", a spus oficialul FAO.

Specialiştii lucrează la crearea unor noi varietăţi de banane care să fie rezistentă la tulpina TR4, dar până atunci FAO recomandă măsuri fitosanitare pentru a ţine sub control răspândirea bolii, a adăugat el.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”