Producătorii Industriali de Medicamente: Distanţarea şi portul măştii rămân singurele mijloace eficiente pentru a evita un dezastru

Producătorii Industriali de Medicamente: Distanţarea şi portul măştii rămân singurele mijloace eficiente pentru a evita un dezastru

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) a atenţionat, marţi, asupra faptului că nerespectarea măsurilor recomandate de autorităţi după relaxarea restricţiilor poate duce la o "catastrofă sanitară" şi economică, iar distanţarea individuală şi portul măştii rămân "singurele mijloace eficiente pentru a evita un dezastru".

"Din datele pe care le avem la dispoziţie dintr-o cercetare recentă se constată că în spaţiile publice închise 4 români din 10 nu utilizează deloc sau utilizează greşit masca de protecţie şi numai 2 din 10 sunt atenţi la menţinerea distanţării individuale de minimum 1,5 metri", a declarat Dragoş Damian, director executiv PRIMER, citat într-un comunicat de presă.

Potrivit PRIMER, această constatare este extrem de îngrijorătoare, pentru că la stadiul din prezent de transmitere comunitară şi în absenţa unui tratament sau vaccin lucrurile "pot scăpa rapid de sub control".

PRIMER afirmă că, atât în perioada stării de urgenţă, cât şi ulterior, fabricile de medicamente din ţară nu s-au confruntat cu niciun caz de infectare cu SARS-CoV-2, întrucât cei 5.000 de angajaţi au respectat fără abateri recomandările autorităţilor.

"Am implementat încă de la început şi am menţinut şi în prezent măsurile de distanţare individuală de 1,5 metri, purtare a măştii în toate spaţiile publice închise şi igiena mâinilor cu săpun şi dezinfectant. Aceste măsuri au devenit reflex pentru angajaţii noştri şi este clar în acest moment că au prevenit transmiterea virusului în comunităţile noastre", a spus el.

În opinia reprezentanţilor PRIMER, în condiţiile în care punerea pe piaţă a unui medicament eficient şi sigur sau a unui vaccin care să prevină boala se va prelungi până spre sfârşitul anului, responsabilitatea individuală este "primordială".

"Mască, distanţare, spălare, dezinfectare". Sunt măsuri simple care funcţionează pentru prevenirea infectării, sunt accesibile tuturor şi ne dau încredere că putem să ne continuăm viaţa aproape de normalitate şi, la fel de important, că putem contribui la relansarea economiei", a adăugat Damian, potrivit aceleiaşi surse. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…