Producătorii de ciment Holcim şi Lafarge, cu operaţiuni şi în România, sunt în negocieri avansate pentru fuziune

Producătorii de ciment Holcim şi Lafarge, cu operaţiuni şi în România, sunt în negocieri avansate pentru fuziune

„Holcim şi Lafarge consideră că, având în vedere complementaritatea ridicată a portofoliilor şi apropierea culturală a celor două companii, este justificată analizarea unei posibile fuziuni care ar aduce avantaje semnificative clienţilor, angajaţilor şi acţionarilor“, se arată într-un comunicat al Holcim.

Discuţiile ar putea conduce la o fuziune de pe poziţii de egalitate a celor două mari companii din Elveţia şi Franţa, dar ar putea şi eşua, mai ales din cauza preocupărilor privind eventuale obiecţii ale autorităţilor antitrust, au spus sursele.

Holcim precizează că nu s-a ajuns încă la un acord şi nu pot fi date asigurări că discuţiile vor duce la un acord definitiv, compania urmând să informeze despre orice evoluţie materială a negocierilor.

O fuziune ar permite Holcim şi Lafarge să-şi scadă costurile prin combinarea operaţiunilor de producţie şi reducerea capacităţii excedentare. Acţiunile Lafarge au crescut cu până la 9,7% la bursa din Paris, iar cele ale Holcim cu până la 5,9% la Zurich.

Multe dintre fabricile de ciment funcţionează la capacitate redusă, după ce recesiunea globală a afectat cererea pentru materiale de construcţii. Ambele companii au făcut achiziţii costisitoare înaintea crizei financiare, în urma cărora au acumulat datorii semnificative. Holcim are în prezent 71.000 de angajaţi în 70 de ţări, iar Lafarge 65.000 de angajaţi în 64 de ţări.

Holcim România deţine două fabrici de ciment, în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 13 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti. Compania are aproximativ 950 de angajaţi.

Lafarge are operaţiuni în România pe segmentul cimentului, cu ponderea cea mai mare în vânzări, dar şi al betoanelor şi agregatelor.

Alături de Lafarge şi Holcim, un alt jucător important pe piaţa cimentului din România este Carpatcement Holding, parte a grupului german HeidelbergCement.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!