Producătorii auto chinezi au luat cu asalt Europa

Producătorii auto chinezi au luat cu asalt Europa

Producătorii chinezi de vehicule încep să sufoce companiile europene din domeniu mai ales cu prețurile mici ale modelelor electrice, dar nu numai, iar pe unele piețe Dacia este una dintre primele victime.

Masinile chinezești, tot mai întâlnite în România FOTO BYD

Masinile chinezești, tot mai întâlnite în România FOTO BYD

„Trebuie să reducem decalajul în ceea ce priveşte costurile cu unii jucători chinezi care au început să folosească vehiculele electrice cu o generaţie mai devreme“, a declarat CEO-ul Renault, Luca de Meo, la salonul auto IAA de la München, adăugând că atunci când costurile de producţie scad, preţurile vor scădea şi ele, conform Reuters .

De Meo a spus că, în cadrul eforturilor producătorului francez de automobile către paritatea preţurilor cu cele din China, vehiculul electric R5, care va fi lansat anul viitor, va fi cu 25% până la 30% mai ieftin decât modelele sale electrice Scenic şi Megane.

Producătorii chinezi de vehicule electrice, inclusiv BYD, Nio şi Xpeng, vizează toţi piaţa europeană de vehicule electrice, unde vânzările au crescut cu aproape 55%, până la aproximativ 820.000 de vehicule, în primele şapte luni ale anului 2023, reprezentând aproximativ 13% din totalul vânzărilor de maşini.

Xpeng intenţionează să se extindă pe mai multe pieţe europene în 2024, iar Zhejiang Leapmotor Technology a anunţat cinci modele pentru pieţele din străinătate, inclusiv în Europa, în următorii doi ani.

Potrivit companiei de consultanţă auto Inovev, 8% dintre vehiculele electrice noi vândute în Europa până acum în acest an au fost produse de mărci chineze, în creştere faţă de 6% anul trecut şi 4% în 2021. Aproximativ 41% dintre expozanţii de la evenimentul din München din acest an au sediul în Asia, cu dublul numărului de companii chineze prezente, inclusiv BYD, Xpeng şi producătorul de baterii CATL.

Dacia, victima MG

Saic Motors, un producător chinez care a preluat marca britanică MG, a luat la rândul lui cu asalt piața auto din Europa, atât cu modele clasice, cât și cu unele electrice, iar Dacia a ajuns una dintre primele victime în Spania. Conform datelor de vânzări înregistrate în primele șapte luni ale anului 2023 citate de actudacia.com, MG ZS, modelul emblematic al mărcii, se poate lăuda că a depășit Dacia Duster în ceea ce privește vânzările pe mai multe piețe europene, în special în Spania.

După cum putem vedea pe site-ul spaniol quecochemecompro.com, principalul avantaj al ZS este prețul versiunii sale de bază, care este mai mic de 14.000 de euro datorită tuturor promoțiilor și reducerilor oferite pentru a facilita achiziția. Este un preț cu aproximativ 3.000 de euro mai mic decât cel al celei mai slab dotate Dacii Duster.

Rămâne acum de văzut dacă, odată cu venirea noii generații a modelului românesc programată pentru 2024, Dacia va reuși să-și recapete terenul pierdut sau nu, mai arată actudacia.com. Noul SUV Duster ar urma să primească și un sistem de propulsie hibrid, ceea ce înseamnă că va fi al doilea model hibrid din gama Dacia, după Jogger. Cel de-al treilea hibrid din gama Dacia va fi SUV-ul Bigster, care urmează să fie lansat în 2025.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…