Prodan, Belodedici şi Kassai, schimbaţi din comisiile UEFA

Prodan, Belodedici şi Kassai, schimbaţi din comisiile UEFA

Comitetul Executiv al FRF a aprobat, în şedinţa de joi, numele noilor reprezentanţi ai federaţiei în comisiile UEFA, Daniel Prodan, Miodrag Belodedici şi Adalbert Kassai fiind înlocuiţi cu Radu Vişan, Aurel Ţicleanu şi Răzvan Burleanu, conform ofiţerului de presă Gabriel Berceanu.

Prodan, Belodedici şi Kassai, schimbaţi din comisiile UEFA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Comitetul Executiv a aprobat propunerile conducerii FRF privind noii reprezentanţi în comisiile de la UEFA: la Comisia Hattrick - Radu Vişan în locul lui Didi Prodan; Aurel Ţicleanu în locul lui Belodedici - la Comisia Youth; doamna Camelia Nicolae la fotbal feminin. Mircea Sandu rămâne în cele două comisii, în una ca membru şi în una ca preşedinte, iar Răzvan Burleanu ia locul lui Kassai şi lui Dumitru Mihalache, la Comisia Juridică", a declarat Berceanu.

Conform acestuia, situaţia jucătorilor de la FC Universitatea Craiova, club intrat în faliment, va fi analizată în şedinţa Comitetului Executiv din 28 mai.

De asemenea, o decizie în privinţa datei de disputare a Supercupei României va fi luată după o corespondenţă cu cluburile susceptibile de a ajunge în această fază, data propusă grupărilor fiind 11 iulie.

Referitor la propunerea reprezentanţilor cluburilor din Liga I, ca participantele în cupele europene să nu se întâlnească în primele cinci etape de campionat, membrii Comitetului Executiv au votat în unanimitate că măsura este imposibil de aplicat.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?