Procurorul Ștefan Crișu, suspendat din funcție de CSM
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, miercuri, suspendarea din funcție a lui Ștefan Crișu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, ca urmare a luării față de acesta a măsurii arestului la domiciliu. Potrivit unui comunicat al CSM transmis miercuri AGERPRES, hotărârea Secției a fost luată în temeiul dispozițiilor art. 40 lit. j) din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările și completările ulterioare, și art. 62 alin. (1) lit. a1) teza a II a și alin. (2) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare.
Judecătorii de la Curtea de Apel București au decis luni ca procurorul Ștefan Crișu să fie cercetat în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență.
Instanța a respins cererea DNA de arestare preventivă a procurorului, însă decizia nu este definitivă.
Ștefan Crișu este acuzat că a pretins bani și un telefon mobil în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă procurorii din DIICOT pentru o soluție favorabilă unui inculpat.
"În cursul anului 2013 (începând cu luna martie), în calitate de procuror, Ștefan Crișu a pretins, în mod direct, un telefon mobil marca Samsung Galaxy iar ulterior, a pretins, în mod direct și prin intermediar, de la o persoană (denunțătoare în prezenta cauză), 3.000 de euro și a primit un telefon mobil marca Samsung Galaxy (în valoare de 600 de euro), în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă procurorii competenți din DIICOT ce aveau în instrumentare un dosar penal în care fuseseră dispuse măsuri de ridicare, în cursul derulării unei percheziții domiciliare, asupra unui bun (autoturism marca Mercedes Tip CLS 350), în vederea restituirii acestuia", susține DNA.
Procurorii au constatat că, ulterior, după solicitări repetate formulate direct sau prin intermediar, pe 24 mai 2015, procurorul Crișu a primit de la persoana denunțătoare un telefon mobil marca Samsung Galaxy model S6 — Edge (în valoare de aproximativ 1.000 de euro) și diferența valorică în echivalent bănesc (în cuantum de 2.000 de euro).
Pe 24 mai, Ștefan Crișu s-a întâlnit cu persoana denunțătoare la o cafea vizavi de Operă, unde a primit banii, și a încercat să fugă cu mașina când au intervenit procurorii DNA, însă a fost blocat în trafic și reținut. AGERPRES