Procurorul Mircea Negulescu, pus sub acuzare de SIIJ într-un nou dosar
Fostul procuror Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti a fost pus sub urmărire penală de Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) pentru cercetare abuzivă şi represiune nedreaptă, fiind acuzat că a obţinut denunţuri mincinoase de la două persoane aflate în stare de arest preventiv, pentru a deschide un dosar penal pe numele unei judecătoare.
Potrivit unor surse judiciare, în acelaşi dosar este cercetat şi un alt procuror de la DNA Ploieşti, Alfred Savu.
"În fapt, în calitate de procurori de caz într-un dosar înregistrat în anul 2016 la DNA Ploieşti, ar fi ticluit probe nereale, prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obţinerea de denunţuri de la două persoane care se aflau în stare de arest preventiv în alt dosar al DNA Ploieşti pe care îl instrumentau, denunţuri în urma cărora celor două persoane li s-ar fi înlocuit măsura arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar, şi ar fi consemnat declaraţii ale unor martori prin exercitarea de presiuni şi ameninţări asupra acestora. De asemenea, ar fi indus ideea că un judecător a primit cu titlu de mită o haină de blană, deşi, încă de la momentul sesizării organelor judiciare, ar fi existat dubii atât cu privire la obiectul mitei, cât şi cu privire la realitatea acestei acţiuni şi, contrar materialului probator existent în dosar, au fost întocmite referatele privind încuviinţarea autorizării percheziţiei domiciliare, încuviinţarea autorizării măsurii preventive a arestului fată de magistratul judecător, solicitarea autorizării percheziţiei, formularea propunerii privind arestarea preventivă a magistratului judecător, scenariu de natură a dovedi existenţa infracţiunilor reţinute în sarcina judecătorului, în scopul acuzării pe nedrept de săvârşirea unor asemenea fapte", se arată într-un comunicat al Parchetului General.
Cei doi procurori mai sunt acuzaţi că au trimis-o în instanţă pe judecătoare pentru abuz în serviciu şi luare de mită, deşi ştiau că aceasta era nevinovată.
În 2016, judecătoarea Ruxandra Popescu de la Judecătoria Sinaia a fost trimisă în judecată de DNA Ploieşti, alături de primarul şi secretarul oraşului, Vlad Oprea, respectiv Beatrice Eugenia Rădulescu, fiind acuzată că a primit mită o haină de blană în valoare de 500 de euro.
Procurorii de la DNA Ploieşti susţineau că, în vara anului 2010, în contextul în care pe rolul instanţei se afla un dosar civil ce privea un litigiu între Primăria Sinaia şi trei persoane, concesionari ai unor terenuri, judecătoarea Ruxandra Popescu a acceptat promisiunea făcută de o persoană cu funcţie de conducere în Poliţia oraşului Sinaia de a i se plăti un folos necuvenit în schimbul pronunţării unei hotărâri favorabile.
În decembrie 2017, Ruxandra Popescu a fost condamnată de Curtea de Apel Ploieşti la 4 ani închisoare cu suspendare pentru luare de mită, însă a fost achitată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o decizie definitivă din 13 iunie 2019. AGERPRES