Procurorul Lucian Onea a demisionat de la conducerea DNA Ploieşti

Procurorul Lucian Onea a demisionat de la conducerea DNA Ploieşti

Procurorul Lucian Onea şi-a dat demisia de la conducerea serviciului teritorial DNA Ploieşti. Acesta rămâne însă cu funcţia de procuror, anunţă Antena 3.

Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, şi fostul procuror DNA Mircea Negulescu sunt urmăriţi penal într-un dosar aflat pe rolul Parchetului General. Potrivit unor surse judiciare, cei doi sunt acuzaţi de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare.

Postul de televiziune Antena 3 a prezentat, pe 11 februarie, mai multe înregistrări audio în care erau redate presupuse discuţii ale procurorului şef al Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA, Lucian Onea, cu fostul deputat Vlad Cosma, trimis în judecată într-un dosar de corupţie, referitoare la falsificarea unor probe din dosare.


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen