Procurorul general dezvăluie că protocoalele cu SRI s-au încheiat în baza unui document semnat de Tăriceanu! Gargamele, ți-o luași iar!
Procurorul general dezvăluie că protocoalele cu SRI s-au încheiat în baza unui document semnat de Tăriceanu! Parchetul General arată că Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie (SNA), adoptat în anul 2005 printr-o hotărâre de Guvern, stabileşte “fără echivoc” încheierea unor protocoale între parchete şi ministere cu SRI, SIE şi CSAT.
Planul de acțiune a fost aprobat printr-o hotărâre de Guvern semnată de fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu.
Într-un comunicat de presă transmis vineri, Parchetul General oferă explicaţii “în vederea lămuririi tuturor aspectelor care au condus la încheierea unor protocoale de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii”.
Astfel, Parchetul General susţine că, prin HG nr. 231 din data de 30 martie 2005 privind “aprobarea Strategiei Naţionale Anticorupţie pe perioada 2005 – 2007 şi a Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie pe perioada 2005 – 2007”, în cadrul domeniului prioritar II “Combaterea Corupţiei” din Strategia Naţională Anticorupţie (SNA) s-a prevăzut că, “în vederea creşterii operativităţii şi eficienţei în activitatea de urmărire penală, va fi consolidat controlul efectiv şi nemijlocit al procurorului asupra activităţilor de investigare şi cercetare penală efectuate de poliţia judiciară. De asemenea, se vor pune la punct proceduri care să permită sesizarea de îndată a procurorului de către structurile informative şi de investigaţie prin transmiterea oricăror informaţii şi suport probator referitoare la săvârşirea unor acte sau fapte de corupţie sau crimă organizată”.
Totodată, spune Parchetul General, obiectivul nr. 9 din cadrul Domeniului prioritar III: “Cooperare internă şi cooperare internaţională” reglementează stabilirea unor proceduri clare de colaborare între toate structurile cu atribuţii în lupta anticorupţie.
“Planul de acţiune pentru implementarea SNA stabileşte, fără echivoc, în sarcina Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţională Anticorupţie (fost Parchetul Naţional Anticorupţie), Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, încheierea unor protocoale pentru stabilirea procedurilor de comunicare cu Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, alte structuri de informaţii. A se vedea măsura 4.5 – Sesizarea de îndată a procurorului care instrumentează cazuri de corupţie sau crimă organizată de către structurile informative şi de investigaţie prin transmiterea oricăror informaţii şi suport probator referitoare la săvârşirea unor acte sau fapte de corupţie sau crimă organizată”, precizează Parchetul General.
Precizările vin după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut miercuri revocarea procurorului general Augustin Lazăr, iar unul dintre motivele invocate este faptul că a fost încălcată legea prin încheierea unor protocoale cu SRI.