Procurorul general al SUA acuză mişcarea antifa de incitare la violenţă în toată ţara

Procurorul general al SUA acuză mişcarea antifa de incitare la violenţă în toată ţara

Procurorul general al SUA, William Barr, a declarat miercuri că Departamentul Justiţiei monitorizează mişcarea de protest antifa, susţinând că aceasta incită la violenţe în multe oraşe din ţară, transmite Reuters.

''Am discutat cu fiecare şef al poliţiei din fiecare oraş unde au avut loc violenţe importante şi toţi au identificat antifa drept cea care pregăteşte declanşarea violenţelor'', a afirmat Barr într-un interviu acordat CNN. ''Ei umblă prin toată ţara. Ştim oameni care zboară peste tot în ţară. (...) Vedem achiziţii de arme pe care le fac pentru utilizarea la aceste revolte. De aceea îi urmărim'', a mai spus el.

Antifa este o mişcare de extremă stânga, în bună măsură lipsită de structură, ai cărei membri urmăresc în general confruntările cu cei pe care îi consideră autoritarişti sau rasişti.

Barr a susţinut că nu există rasism sistematic în justiţia americană şi că presupusa ''epidemie'' de omoruri ale unor negri neînarmaţi este o ''poveste falsă''. ''Cred că instituţiile noastre au fost reformate în ultimii 60 de ani şi, dacă a fost inclus ceva în acestea, este o înclinaţie către nediscriminare'', a afirmat el. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!