Procurorul Constantin Sima, detașat la Ministerul Justiției: Dorim să revedem legile justiției

Procurorul Constantin Sima, detașat la Ministerul Justiției: Dorim să revedem legile justiției

Dorim să revedem legile justiției și să punem la punct cele două Coduri de procedură civilă și de procedură penală, a declarat, miercuri, procurorul Constantin Sima, după ce Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât detașarea sa la Ministerului Justiției.

Într-o declarație pentru AGERPRES, Constantin Sima, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a precizat că, pentru moment, a fost detașat ca personal de specialitate juridică asimilat magistraților în cadrul Ministerului Justiției, adăugând că nu are un proiect special, însă dorește punerea la punct a celor două Coduri de procedură.

"Dorim să revedem legile justiției și să punem la punct cele două Coduri de procedură civilă și de procedură penală. Acesta este obiectivul nostru, pentru că au trecut câțiva ani de la intrarea în vigoare, se împlinesc pe 1 februarie trei ani de la intrarea lor în vigoare, și ele ridică numeroase probleme. Trebuie revăzute, trebuie aliniate toate prevederile", a arătat Sima.

Constantin Sima urmează să își desfășoare activitatea la Ministerul Justiției pe o perioadă de 3 ani, începând cu 11 ianuarie.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...