Procurorul care a întârziat percheziţia în cazul Caracal, audiat la Secţia specială de anchetare a magistraţilor
Procurorul Cristian Ovidiu Popescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, cel care i-a oprit pe poliţişti să pătrundă în locuinţa lui Gheorghe Dincă, a fost audiat, vineri, la Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ).
La ieşirea din sediul SIIJ, procurorul a declarat că a venit pentru "simple proceduri".
În luna septembrie, Cristian Ovidiu Popescu a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu, pentru că ar fi încălcat mai multe dispoziţii din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, dar şi articole din Constituţie şi din Codul de procedură penală.
Procurorul este acuzat că ar fi respins propunerea poliţiştilor de a pătrunde în domiciliul lui Gheorghe Dincă, inculpat pentru uciderea a două tinere în Caracal, dispunând efectuarea percheziţiei domiciliare începând cu ora 6,00 a zilei de 26 iulie, deşi obţinuse mandat de percheziţie la ora 3,04.
În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi trei poliţişti pentru abuz în serviciu, respectiv Violeta Mirea, şefa Secţiei de Poliţie Rurală Osica de Sus, Vasile Marian, agent şef principal la postul de Poliţie din Dobrosloveni şi agentul principal Eugen Ţenea de la postul de Poliţie Dobrosloveni. AGERPRES