Procurorii i-au prezentat academicianului Alexandru Bogdan noile acuzații în dosarul Fundației Patrimoniu

Procurorii i-au prezentat academicianului Alexandru Bogdan noile acuzații în dosarul Fundației Patrimoniu

Procurorii DNA i-au prezentat joi academicianului Alexandru Bogdan noile acuzații în dosarul Fundației Patrimoniu, respectiv schimbarea încadrării juridice în trafic de influență.

"În acest interval de timp, adică un an și nouă luni, dosarul a progresat, s-au găsit materiale, mi-au fost aduse la cunoștință. Am reiterat punctul de vedere pe care îl am și anume că în cei patru ani cât am fost președinte executiv al Fundației Patrimoniu, împreună cu mica echipă de la Fundația Patrimoniu, am adus în patrimoniul Academiei Române, ca fond funciar, 20.000 de hectare de teren forestier și 10.000 de hectare de teren agricol", a declarat Alexandru Bogdan, la ieșirea din sediul DNA.

El a spus că au existat unele dificultăți în ceea ce privește recuperarea acelor terenuri, însă consideră că 30.000 de hectare de fond funciar reprezintă o reușită a celor care au lucrat "la bunul mers al patrimoniului".

"Datorită faptului că dosarul nu este încă finalizat (...) vă rog să îmi permiteți să nu fac cunoscute niciun fel de aspecte din interiorul lui și să vă asigur că, la cei 50 de activitate profesională, nu mi-am permis, nu-mi voi permite niciodată să fac asemenea fapte, de care, din păcate acum, sunt în situația neplăcută de a fi acuzat", a completat Alexandru Bogdan.

AGERPRES/(A — autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?