Procurorii DNA cer strămutarea dosarului de corupţie al lui Marian Oprişan. Motivul: patru ani de tergiversări la Judecătoria Cluj-Napoca

Procurorii DNA cer strămutarea dosarului de corupţie al lui Marian Oprişan. Motivul: patru ani de tergiversări la Judecătoria Cluj-Napoca

Procurorii anticorupţie au depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cerere de strămutare a dosarului în care Marian Oprişan este acuzat de corupţie, solicitarea urmând să se judece la Curtea de Apel Cluj.

"Din anul 2010 au fost acordate termene nenumărate pentru audierea martorilor. Subliniem de asemenea că, de la un termen la altul, pe parcursul celor patru ani de când dosarul se află pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca s-au acordat termene de la 49 de zile, 56 de zile şi chiar 105 zile de amânare de la un termen la altul, pentru audierea celor 72 de martori. Pe parcursul cercetării judecătoreşti, judecătorul fondului nu a dispus nicio măsură pentru a judeca cu celeritate, deşi cunoaşte că dosarul cauzei este de peste 8 ani pe rolul instanţelor de judecată, iar din cei opt ani, de 4 ani se află pe rolul acestei instanţe“, se arată în cererea de strămutare depusă de procurori.

Procurorii mai susţin solicitarea prin faptul că procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat Inspecţia Judiciară din CSM cu privire la posibile abateri disciplinare săvârşite de magistraţii clujeni care judecă dosarul preşedintelui CJ Vrancea.

În cerere se mai arată că procurorul de şedinţă al DNA din dosarul lui Marian Oprişan a formulat în 21 august 2014 o cerere de recuzare a judecătorului Lucian Bută de la Judecătoria Cluj-Napoca, motivând "lipsa imparţialităţii judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei".

Gheorghiţă Mateuţ, avocatul lui Marian Oprişan, a declarat că DNA nu are niciun motiv temeinic pentru a cere strămutarea cauzei.

"Nu este niciun motiv de strămutare. Potrivit procedurilor, şi părţile sunt informate şi au posibilitatea să depună memorii şi să participe la şedinţa de judecată (privind strămutarea-n.r.) şi să depună concluzii, personal sau prin apărători. Altceva nu pot comenta", a spus avocatul Mateuţ.

Curtea de Apel Cluj a stabilit termenul de judecată a solicitării pentru 8 septembrie.

În 21 august, procurorii DNA au cerut schimbarea judecătorului care se ocupă de dosarul în care preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, este acuzat de fapte de corupţie, Oprişan nefiind prezent la cel de-al 32-lea termen de judecată al procesului de la Judecătoria Cluj-Napoca. Ulterior, cererea de recuzare a judecătorului a fost respinsă.

În 5 iunie, Laura Codruţa Kovesi a sesizat Inspecţia Judiciară din CSM cu privire la posibile abateri disciplinare săvârşite de magistraţii clujeni care judecă dosarul de corupţie al preşedintelui CJ Vrancea, Marian Oprişan.

Surse oficiale precizau, pentru MEDIAFAX, că DNA solicită verificări cu privire la faptul că, deşi Oprişan a fost trimis în judecată în iunie 2006, dosarul în care acesta este acuzat de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals şi uz de fals nu a fost soluţionat nici până în prezent.

Reprezentanţii Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) confirmau ulterior că sesizarea a fost înregistrată în 5 iunie, urmând să fie făcute verificări prealabile pentru a se vedea dacă există indicii privind posibile abateri disciplinare.

De asemenea, DNA preciza că dosarul în care este vizat Marian Oprişan se află de 1.263 de zile pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, acordându-se 29 de termene.

Potrivit sursei citate, pe parcursul celor 1.263 zile, judecătorul fondului nu a dispus nicio măsură pentru a judeca cu celeritate, deşi cunoaşte că dosarul cauzei este pe rolul instanţelor de judecată de peste opt ani, din care patru ani la Judecătoria Cluj-Napoca.

Preşedintele Judecătoriei Cluj-Napoca, Lucian Marian, declara, tot în 5 iunie, că va reacţiona "în consecinţă" dacă va fi informat de "doamna Kovesi sau DNA" privind posibile abateri disciplinare săvârşite de magistraţii clujeni care judecă dosarul de corupţie al preşedintelui CJ Vrancea, Marian Oprişan.

În aceeaşi zi, preşedintele CJ Vrancea, vicepreşedintele PSD Marian Oprişan, susţinea că nu a făcut nici măcar o cerere de amânare în dosarul de la Cluj, precizând că interesul său este de a-şi demonstra nevinovăţia şi nu de a tergiversa procesul, "aşa cum susţin reprezentanţii PDL şi DNA".

De asemenea, el sublinia că "dacă acest dosar s-a prelungit timp de opt ani, acest fapt s-a datorat, în exclusivitate, excesului de zel al procurorilor DNA care au solicitat, de mai multe ori, strămutarea dosarului de la o instanţă la alta".

În 2006, când Oprişan a fost deferit justiţiei, DNA spunea că Judecătoria Focşani este cea competentă pentru a soluţiona cauza. În 14 noiembrie 2007 însă, magistraţii de la Judecătoria Focşani au dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, pentru refacerea urmăririi penale.

În februarie 2008, dosarul lui Marian Oprişan a ajuns în faţa judecătorilor de la Tribunalul Vrancea. O lună mai târziu, procesul a fost mutat la Tribunalul Cluj, după ce instanţa supremă a admis strămutarea acestuia.

Atunci, strămutarea a fost cerută de procurori, care au susţinut că Oprişan ar fi oferit locuinţe unor judecători din zonă şi că popularitatea acestuia ar putea afecta judecata imparţială a magistraţilor.

La sfârşitul lunii decembrie 2009, dosarul a fost trimis la Judecătoria Focşani, în urma declinării de competenţă. Dosarul nu a rămas însă pe rolul instanţei vrâncene, el ajungând, pentru a doua oară, la Judecătoria Cluj-Napoca.

Astfel, din 7 iulie 2010, dosarul se află pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de strămutare a cazului.

La începutul lunii iunie 2006, Marian Oprişan a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals şi uz de fals. Alături de el, în dosar au mai fost inculpaţi vicepreşedintele CJ Mircea Diaconu, Valeria Teodorescu, directorul Direcţiei Economice, Ion Costeanu, directorul Direcţiei Tehnice, Liviu Rusu, fost şef Serviciu Drumuri şi Poduri din Direcţia Tehnică a Consiliului Judeţean.

Procurorii au susţinut că o comisie de licitaţie de la Consiliul Judeţean, numită de Marian Oprişan, ar fi încredinţat lucrări de pietruire a unor drumuri comunale, în valoare de 1,9 milioane de dolari, viraţi de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT) unor firme neeligibile.

Alte acuzaţii se refereau la achiziţia corpului de clădiri de la "Căprioara" şi la sumele cheltuite pentru întreţinerea unităţilor de protocol Vila "Rucăr" şi "Hanul dintre Vii", situate în localităţile Soveja, respectiv Cîmpineanca, imobile pentru întreţinerea cărora Consiliul Judeţean ar fi alocat 5,2 miliarde de lei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…