Procurorii DIICOT fac percheziţii la sediul societăţii Schweighofer Holzindustrie şi la fabricile din Sebeş şi Rădăuţi (surse)

Procurorii DIICOT fac percheziţii la sediul societăţii Schweighofer Holzindustrie şi la fabricile din Sebeş şi Rădăuţi (surse)

Percheziţiile declanşate de procurorii DIICOT, miercuri dimineaţă, în cinci judeţe şi în Bucureşti în domeniul afacerilor cu lemn vizează şi sediul societăţii Schweighofer Holzindustrie din Bucureşti şi fabricile acesteia din Sebeş şi Rădăuţi, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, directori de la aceste fabrici de prelucrare a lemnului vor fi aduşi la audieri.

De asemenea, sunt vizate Direcţiile Silvice din Suceava, Alba şi Hunedoara.

Miercuri dimineaţă, DIICOT a anunţat printr-un comunicat de presă că procurorii şi poliţiştii efectuează 23 de percheziţii în cinci judeţe (Suceava, Hunedoara, Alba, Bihor şi Braşov) şi în Bucureşti la persoane şi instituţii publice pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor publice, evaziune fiscală, concurenţă neloială, tăiere fără drept de arbori şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet.

Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la peste 25 milioane de euro.

"Începând cu anul 2011 şi până în prezent, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, membrii grupului acţionând în vederea deturnării licitaţiilor publice organizate la nivelul unor direcţii silvice pentru a-şi asigura volume suplimentare considerabile de masă lemnoasă în vederea procesării, în fabrici specializate în tăierea şi rindeluirea lemnului. În acelaşi scop, unii agenţi economici au fost înlăturaţi de la licitaţiile de masă lemnoasă şi, după caz, impuşi alţii", se menţionează în comunicat.

Totodată, arată sursa citată, în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că o parte din cantitatea de masă lemnoasă recepţionată nu a fost evidenţiată în documente contabile.

De asemenea, DIICOT precizează că o parte din masa lemnoasă recepţionată provenea din săvârşirea unor infracţiuni de tăiere fără drept de arbori.

"În desfăşurarea activităţilor ilicite, membrii grupului infracţional organizat au beneficiat şi de sprijinul unor funcţionari publici", mai arată procurorii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…