Procurorii au găsit 4.600 de tablouri în cazul în care este anchetat generalul Cătălin Zisu

Procurorii au găsit 4.600 de tablouri în cazul în care este anchetat generalul Cătălin Zisu

4.600 de tablouri, 3.600 de sticle cu alcool, 31 de ceasuri de lux și cel puțin 20 de genți Hermes și Louis Vuitton – este bilanțul a ceea ce a găsit DNA la perchezițiile făcute la comandantul Logisticii Armatei Române, generalul cu trei stele Cătălin Ștefăniță Zisu, conform unor surse judiciare. Amintim că acesta este cercetat sub control judiciar, într-un dosar cu un prejudiciu estimat de procurori la peste 2,4 milioane de euro.

Potrivit surselor citate, generalul Zisu a ținut tablourile în diferite spații ale Ministerului Apărării Naționale, iar după declanșarea anchetei de către DNA el le-a mutat în locuința unei prietene.

Astfel, anchetatorii au găsit 4.600 de tablouri, care ocupau trei etaje dintr-o vilă, iar unele dintre ele aveau dimensiuni de 2/2 metri. Sursele judiciare citate spun că procurorii au cerut Muzeulului Național de Artă Contemporană să expertizeze aceste tablouri, iar expertizele ar urma să înceapă în aproximativ o săptămână. După ce au fost ridicate la percheziții, tablourile au fost depozitate de procurori în sediul DNA, iar ulterior au fost mutate într-un depozit al Ministerului Apărării.

De asemenea, au fost găsite 31 de ceasuri de lux, între care un ceas Richard Mille Skull Tourbillon RM 052, care, dacă este autentic, are o valoare de peste 500.000 de euro. Majoritatea celorlalte ceasuri erau Rolex, iar unele dintre ele valorează câte 60.000-70.000 de euro. În acest caz, procurorii au putut verifica autenticitatea acestora, însă în cazul ceasului Richard Mille Skull Tourbillon RM 052 urmează să fie făcută o expertiză pentru a se stabili dacă este original.

Anchetatorii au găsit și cel puțin 20 de genți de lux, Hermes și Louis Vuitton, cu o valoare totală de aproximativ 200.000 de euro, mai susțin sursele citate, precizând că acestea erau autentice. În birouri din MApN ale generalului Zisu, procurorii au descoperit la percheziții 3.600 de sticle cu băuturi alcoolice.

Generalul Zisu a afirmat, în fața procurorilor, că aceste bunuri erau primite cadou.

Ce acuzații îi aduce DNA generalului Zisu

Comandantul Logisticii Armatei Române, generalul Cătălin Ștefăniță Zisu, a fost plasat sub control judiciar de procurorii DNA în 15 februarie, pentru o cauţiune în valoare de un milion de lei . Generalul – trecut în rezervă după declanșarea anchetei – este acuzat într-un dosar privind lucrări plătite, dar neefectuate pentru extinderea cimitirului Ghencea Militar. El este acuzat de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată. Prejudiciul în dosar este estimat de procurori la aproape 12 milioane de lei.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2022 – 2023, a unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, de către funcţionari publici şi complici ai acestora”, arăta DNA.

Anchetatorii spun că au probe privind săvârşirea mai multor activităţi infracţionale, care ar fi urmărit creditarea în mod nejustificat şi nelegal a unei societăţi comerciale cu suma de aproximativ 12 milioane de lei, surse judiciare arătând că ar fi fost vorba despre lucrări referitoare la evacuarea de pământ, moloz şi pământ de umplutură, lucrări care nu ar fi fost realizate în realitate.

Generalul cu trei stele le-a spus jurnaliștilor, la momentul la care a fost dus la audieri la DNA, că nu știe despre ce este vorba când a fost întrebat despre acuzațiile pe care i le aduc procurorii, potrivit Digi24 .

Avocata generalului Zisu a negat găsirea unui număr atât de mare de tablouri,spunând că este vorba despre un număr mai mic, iar picturile sunt semnate de artiști contemporani, valoarea fiecărui tablou fiind cuprinsă între 100 și 500 de lei.

Avocata a mai spus că expertiza va arăta că gențile și ceasurile de lux, Rolex, sunt false.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Era un informator foarte sârguincios” / „Nu aveți idee cât e de diabolic” / Noi dezvăluiri despre Călin Georgescu făcute de foști colegi de facultate

2 Pe asta cu vila de 650.000 de euro a lui Grindeanu, care miroase a Nordis, ați citit-o?

3 VIDEO Ce aveți în imagine câștigă 14.300 de euro pe lună de la statul român

4 Avangarde, sondaj ciudat aruncat pe piață... / Cine i-o fi întors cheița lui Pieleanu?

5 Priviți, așa era structurată Geția, „noua Românie” pe care Rusia o punea la cale cu trădătorii reținuți de DIICOT / Sfat al înțelepților, Consiliu al bă…