Procurorii au audiat sute de persoane în dosarul "Mineriada"
Procurorii militari au audiat, în ultimele cinci luni, 7 suspecți, 455 persoane vătămate, părți civile și succesori ai acestora, precum și 18 martori în dosarul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990.
Printre cei audiați în acest dosar se află fostul președinte Ion Iliescu și fostul director al SRI Virgil Măgureanu.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în perioada februarie — iulie 2016, au fost efectuate verificări în baza de date asupra a circa 1.000 de persoane, fiind emise în total 850 de citații. Audierile sunt programate până la sfârșitul lunii iulie 2016.
Fostul președinte Ion Iliescu a fost audiat la începutul acestei săptămâni, el fiind pus sub acuzare din luna octombrie 2015 pentru infracțiuni contra umanității, constând în reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității.
Tot în acest dosar sunt cercetați amiralul în rezervă Emil "Cico" Dumitrescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Cazimir Ionescu, fost vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, fostul premier Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu.
Procurorii militari susțin că Ion Iliescu, în calitate de președinte al CPUN, a decis reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității prin declanșarea unui atac asupra populației civile în iunie 1990, urmat de aducerea minerilor din Valea Jiului în Capitală.
Potrivit ordonanței întocmite de Parchetul Militar, inițial, Ion Iliescu a fost cercetat pentru trei infracțiuni: propagandă pentru război, genocid (săvârșit prin: uciderea membrilor colectivității sau grupului, vătămarea gravă a integrității fizice sau mintale a colectivității sau grupului, supunerea colectivității sau grupului la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică) și tratamente neomenoase prin dislocare sau lipsire de libertate fără temei legal.
Ulterior, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării în infracțiuni contra umanității constând în aceea că "în zilele de 11 și 12.06.1990, în calitate de președinte al CPUN, împreună cu Roman Petre, Măgureanu Virgil, Voiculescu Gelu-Voican, Dumitru S. Nicolae, general (rez.) Chițac Mihai, general-maior (rez.) Diamandescu Corneliu, general maior (rez.) Florescu Mugurel și alții, a decis reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității, în baza acestei hotărâri fiind declanșat, în dimineața zilei de 13.06.1990, un atac asupra unei populații civile, la care au participat forțele militare ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale și Serviciului Român de Informații, atac soldat cu decesul a patru persoane și rănirea a altor trei prin împușcare, precum și vătămarea corporală și lipsirea de libertate a aproximativ 270 de persoane".
Procurorii mai susțin că Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Nicolae Dumitru, Corneliu Diamandescu, Mihai Chițac și Mugurel Florescu au decis, pe 13 iunie 1990, organizarea unei deplasări la București a unui număr de peste 10.000 de mineri din Valea Jiului, care au continuat atacurile din Piața Universității asupra populației civile, provocând vătămarea corporală și lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane.
AGERPRES