Procesul lui Tăriceanu, amânat pentru 20 septembrie

Procesul lui Tăriceanu, amânat pentru 20 septembrie

Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat vineri, pentru data de 20 septembrie, judecarea dosarului în care președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

Tăriceanu s-a prezentat vineri dimineața în instanță , unde a stat doar 20 de minute, după ce la dosar a fost depusă o cerere de amânare.

Atât la intrare în sediul instanței supreme, cât și la ieșire, președintele Senatului a refuzat să răspundă întrebărilor puse de jurnaliști, motivând că "nu este adeptul justiției făcută în stradă și nici la televizor".

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA, pe 7 iulie, pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

În același dosar, Dorin Marian, fost consilier prezidențial în timpul mandatului lui Emil Constantinescu și fost șef al cancelariei premierului Călin Popescu-Tăriceanu, este acuzat de mărturie mincinoasă.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare în dosarul privind retrocedarea nelegale a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată.

Astfel, Tăriceanu a susținut în mod nereal că nu a avut cunoștință despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare și nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Totodată, Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Dan Cătălin Andronic și Remus Truică, cu întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate.

"În același context, inculpatul a mai precizat că nu a avut o relație apropiată cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzând totodată că are cunoștință de relația acestuia din urmă cu inculpatul Tal Silberstein. Totodată, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a afirmat în mod nereal că nu l-a prezentat/introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România", spun procurorii.

De asemenea, Dorin Marian este acuzat că, în contextul instrumentării aceleiași cauze, a făcut, la data de 28 aprilie 2016, declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu angajarea lui Marius Andrei Marcovici, în calitate de consilier personal la Cancelaria prim-ministrului Călin Popescu-Tăriceanu, urmare a înțelegerii acestuia din urmă cu Tal Silberstein.

Totodată, Marius Dorin Marian a afirmat în mod nereal că nu cunoștea activitatea și atribuțiile de serviciu ale lui Marcovici, în condițiile în care acesta din urmă era cunoscut în cercurile politice drept "omul lui Tal'.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!