Procesul lui Sebastian Ghiță, amânat pentru 4 august
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au amânat joi, pentru 4 august, procesul în care deputatul Sebastian Ghiță a fost trimis în judecată pentru că l-ar fi mituit pe fostul primar al municipiului Ploiești Iulian Bădescu.
Prezent la sediul ÎCCJ, Sebastian Ghiță a spus că situația în care se află nu este una fericită, dar dosarul său este la instanță, care va decide dacă este sau nu vinovat de faptele pentru care a fost trimis în judecată.
"Am venit să depun o cerere, dosarul a ajuns la instanță ieri (n.r. miercuri). Astăzi a intrat pe ordinea de lucru și cred că va dura ceva timp până când se vor formula apărările, se vor desfășura activități în acest dosar. (...) Echipa de baschet, o chestiune cu care mă mândresc, 15 ani în care s-au făcut lucruri frumoase, performanță. (...) În tot ceea ce am făcut acolo la Ploiești am încercat să nu încalc legea și să nu folosesc bani publici. Suportul către echipa care nu este a mea a fost acordat de primărie, pentru că doreau și dânșii să participe. Fenomenul era foarte bine văzut în Ploiești și orice primar încearcă să se lipească de elementele cu popularitate ridicată", a afirmat Sebastian Ghiță, la intrarea în sediul instanței.
Sebastian Ghiță a fost trimis miercuri în judecată, sub control judiciar, pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit și spălare de bani, iar Iulian Bădescu, în prezent aflat în stare de arest în altă cauză, este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit.
Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Bădescu, în calitate de primar al Ploieștiului și ordonator principal de credite, instigat de Sebastian Ghiță, a acordat ilegal unui club sportiv susținut de cel din urmă — CSU Asesoft Ploiești — o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 lei, care constituie atât prejudiciu adus unității administrativ teritoriale, cât și un folos necuvenit obținut de asociația respectivă.
Finanțarea a avut loc în contextul unei selecții de proiecte privind programul 'Promovarea sportului de performanță', organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploiești, aflat sub autoritatea Consiliului Local Ploiești.
"Pentru alocarea sumei respective de bani, inculpatul Bădescu Iulian a pretins și primit de la inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăți comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situat în municipiul Ploiești, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei. Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi inculpați", susține DNA.
Conform procurorilor, Sebastian Ghiță a disimulat, în perioada septembrie 2013 — ianuarie 2014, adevărata natură a provenienței imobilului, prin efectuarea unor plăți reprezentând cesionarea fictivă a unei mărci înregistrate la OSIM, din contul unei firme controlate de acesta către o societate administrată în fapt de Iulian Bădescu.
Ulterior, fostul primar al Ploieștiului a transferat această sumă de bani către o altă societate controlată de deputatul Sebastian Ghiță, justificându-se astfel plata contravalorii imobilului dat cu titlu de mită. AGERPRES