Procesul lui Mario Iorgulescu. Ce a dezvăluit Alex Pițurcă despre seara accidentului mortal

Procesul lui Mario Iorgulescu. Ce a dezvăluit Alex Pițurcă despre seara accidentului mortal

Alex Pițurcă, fiul lui Victor Pițurcă, s-a prezentat vineri la Tribunalul București. El a fost audiat ca martor în procesul în care Mario Iorgulescu, fiul președintelui LPF, Gino Iorgulescu, este judecat pentru omor.

În 2019, un tânăr a murit într-un accident produs de Mario Iorgulescu Foto: Arhivă

În 2019, un tânăr a murit într-un accident produs de Mario Iorgulescu Foto: Arhivă

Mario Iorgulescu a cauzat în 2019 un accident în care un tânăr și-a pierdut viața. Se pare că Mario Iorgulescu era drogat și conducea un bolid Aston Martin cu o vitează de peste 200 de km/oră.

La Tribunalul București are loc vineri un nou termen al procesului. Alex Pițurcă a fost audiat în calitate de martor, potrivit gsp.ro .

Potrivit sursei mai sus citate, Mario Iorgulescu a vorbit la telefon cu Alex Pițurcă înainte de accident, de pe telefonul fostei iubite a lui Mario, după ce Iorgulescu ar fi sunat-o pe aceasta.

„Sunt la dispoziția dumneavoastră, vreau să vă ajut. Nu l-am văzut pe inculpat de câteva luni. Eram prieteni, m-a contactat între timp să-mi ceară bani împrumut. Tuturor prietenilor le-a cerut sume de bani. Eu l-am refuzat și nu i-am răspuns cu privire la bani. În seara respectivă am discutat prin intermediul iubitei lui, care era în club cu mine. Era foarte gelos și prietena lui mi-a dat telefonul să-l calmez, să-i spun că totul este în regulă. Am încercat să-l calmez, dar era nervos și a început să țipe și mi-a spus să nu mă bag în treaba lor. Mi-a spus că vrea să vină la club după ea. I-am dat telefonul înapoi iubitei lui. Eu n-am vorbit mai mult de 10 secunde cu el, era nervos și n-am putut să-l calmez. Câteva secunde a durat discuția. N-am știut unde era, ulterior accidentului am aflat unde a fost. Nu știu dacă băuse sau se drogase. N-aveam cum să-mi dau seama în cele 10 secunde de conversație. Niciodată nu se urca băut la volan. Avea o persoană specială care se ocupa de acest aspect, un șofer plătit. Poate chiar mai mulți. Chiar mă mir că s-a întâmplat asta”, a declarat Alex Pițurcă la Tribunalul București.

Reamintim că tânărul omorât cu mașina de Mario Iorgulescu avea 25 de ani și era tatăl a doi copii.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…