Este probabil cel mai lung proces din istoria României, s-a aflat pe rolul Judecătoriei Focşani şi a durat nu mai puţin de 62 de ani.

Procesul s-a întins din anul 1833 până la 1895, protagoniştii fiind personaje importante din comunitatea locală.

În răstimpul în care părţile împricinate s-au judecat au murit reclamanţii, pârâţii, urmaşii lor, judecătorii, avocaţii, experţii, dar nicio parte implicată nu a renunţat, din orgoliu, în speţă fiind vorba despre un litigiu pe o suprafaţă de teren.

Deviza după care s-au călăuzit protagoniştii dosarului a fost că nici o palmă de pământ nu trebuie cedată şi trebuie luptat până la capăt pentru dreptul de proprietate.

Povestea, ascunsă în depozitele Arhivelor Naţionale-Filiala Vrancea, pleacă de la un schimb de teren înfăptuit în anul 1750, în sectorul Rugineşti-Domneşti, când 24 de pogoane de teren, adică în jur de 12 hectare, au fost transferate de la un proprietar la altul, după care s-a revocat acest transfer de proprietate.

Mărul discordie, 12 hectare de vie

Nemulţumită, una dintre părţi a intentat un proces în 1833, care a fost câştigat în prima fază de cel care a iniţiat acţiunea. Dar pentru că instanţele de atunci au considerat că anumite proceduri nu au fost respectate, în 1849 s-a dispus rejudecarea.

„Aici au apărut două personaje cunoscute în planul istoriei naţionale. Prinţul Neculai Vogoride şi soţia sa Ecaterina, despre care ştim rolul major jucat în perioada pregătirilor alegerilor pentru Mica Unire. Această Ecaterina Conache Vogoride a cumpărat în 1855 moşia Rugineşti-Domneşti, care cuprindea şi pogoanele în litigiu şi a început şi ea sarabanda proceselor din acele timpuri până când a fost ales Al. I. Cuza ca domn în ambele principate. Prinţul Neculai Vogoride a murit în 1863, iar Ecaterina, după ce a stat pentru puţin timp la moşia părintească, a plecat la Roma, unde s-a măritat cu prinţul Ruspoli, cu care a mai făcut trei fete şi un băiat, după cei trei copii cu prinţul Vogoride. A murit în 1870, de malarie. Urmaşii au continuat procesul până în 1895, când una dintre părţi a pierdut”, precizează istoricul Florin Dârdală, de la Arhivele Naţionale-Filiala Vrancea.

Astfel, din dosarul de judecată aflăm că la termenul din 24 iunie 1895, avocaţii au cerut printre altele efectuarea unei alte expertize.

Lupta în instanţă a fost deosebit de dură, fiecare parte încercând să aducă de partea sa argumente cât mai solide în câştigarea acţiunii. Reţinem şi limbajul avocaţilor în apărarea clienţilor.

La finalul procesului, avocaţii au mai cerut o expertiză

Este de menţionat că la începutul acţiunii, redactarea în dosar s-a făcut în grafie chirilică, dar după introducerea caracterelor latine toate consemnările din dosar sunt în limba română.

“Considerând că Princesa Ecaterina Vogoride, născută Conache, autoarea pârâţilor, devenind proprietară asupra moşiei Domneşti-Rugineşti în anul 1955, septembrie 10, prin cumpărătură de la marele vornic şi cavaler Iorgu Razu, prin urmare toate actele săvâşite de aceasta până la acea dată sunt opozabile pârâţilor şi ca atare şi hotărârile enunciate mai sus care sunt posterioare. Considerând că de la 1833, data intentării acţiunii şi până astăzi, procesul continuând fără să se fi cerut perimarea, prin urmare în acest interval prescripţiunea a fost neîntreruptă încât cel de-al doilea motiv de prescripţiune invocat de avocatul pârâtului este nefundat... În asemenea caz, reclamanţii succesori ai lui Manolache Cristodur şi acesta ca coborâtor din Stavăr şi Gr. Botez au dreptul a revendica din mâinile pârâţilor imobilul reclamat de 24 de pogoane vie din Rugineşti... Considerând că pentru tranşarea acestei cereri, fiind nevoie de amânări pentru facerea de expertize şi acţiunea principală aflându-se în stare de a fi judecată, astăzi, deci în asemenea caz, conform art. 114 din pr. civilă urmează ca cererea în garanţie să se lase a fi judecată separat”, se arată în încheierea de şedinţă de la 24 iunie 1895.

După anul 1910, moşia Domneşti -Rugineşti este vândută de către urmaşii Ecaterinei Vogoride, astfel stingându-se şi ultimul focar de gâlceavă cu urmaşii reclamanţilor de la1833. Astăzi, nu se mai ştie nimic despre acel teren.

Cine a fost Ecaterina Vogoride

Prinţul Nicolae Vogoride a fost caimacam la conducerea Moldovei între anii 1857–1858, fiind împotriva realizării Unirii Principatelor Române. El a fost căsătorit cu Ecaterina Conachi şi a avut trei copii.

Ecaterina a jucat un rol foarte important în lupta pentru Unire, alegând să-l demaşte pe soţul ei, după ce i-a găsit scrisorile care dovedeau amestecul Porţii în falsificarea listelor electorale de reprezentare în Divanul Ad-hoc.

Scrisorile au fost traduse şi în limba romană şi au fost răspândite în Moldova, sub titlul "Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite feţe politice".

Întrevederea de la Osborne dintre Napoleon al III-lea şi regina Victoria s-a încheiat cu consimţământul reginei de a se anula alegerile făcute sub controlul lui Vogoride şi de a se organiza altele.

După moartea lui Nicolae Vogoride, Ecaterina a călătorit prin Europa. Ea l-a cunoscut pe principele Emmanuele Ruspoli, cu care s-a căsătorit, mariajul fiind posibil cu condiţia pusă de suveranul Pontif, de a deveni catolică.

Ecaterina Vogoride a murit de malarie la 40 de ani, la câteva zile după ce dăduse naştere unei fetiţe. Averea ei din România, a fost restabilită de Ruspoli după abuzurile comise de Vogoride.

Datorită inamiciţiei dintre Emanoil Vogoride (fiul Ecaterinei) şi tatăl său vitreg Ruspoli, copiii Ecaterinei Conachi au rămas certaţi după moartea ei, nevizitându-se niciodată. De aici probabil şi disputele din instanţe pe terenuri.